PSD Călăraşi / Alesul lui Codrin!

PSD Călăraşi / Alesul lui Codrin!

Luni va avea loc o nouă şedinţă a Comitetului Executiv al PSD care se anunţă extrem de tensionată în condiţiile în care se vor discuta excluderea Gabrielei Firea, primarul general al Capitalei şi remanierile unor miniştri. Pe ordinea de zi mai figurează şi „soarta” preşedintelui PSD Călăraşi, Ciprian Pandea, aflat în dizgraţiile lui Liviu Dragnea. Va fi acesta demis din fruntea organizaţiei judeţene şi eventual exclus din partid, nu din pricina unor rezultate slabe ci doar pentru că s-a plasat în tabăra „puciştilor”? Totul depinde însă de modul în care vor vota colegii săi din cadrul CEx-ului.

De o bucată bună de vreme, se cam ştie şi numele înlocuitorului lui Pandea. Nu e vorba nici de senatoarea Roxana Paţurcă, nici de deputatul Sorin Vrăjitoru (foarte ciudat că nici un lider de la Centru nu s-a gândit la vreunul dintre ei în condiţiile în care Dragnea are nevoie de parlamentari ca de aer ca să nu ajungă în Opoziţie!) şi nici de directorul ADR Muntenia, Liviu Muşat, despre care am aflat că ar fi avut o întâlnire cu Dragnea însă acesta nu i-a mai dat “like”. Ci de primarul oraşului Lehliu – Gară, “Iacomi cel sucit”. De ce sucit? Pentru că deşi şi-a dorit la nebunie să devină parlamentar, mandat pe care l-a şi obţinut în decembrie 2016, a decis 4 luni mai târziu să renunţe la el ca să „redevină” primarul localităţii mai sus – menţionate.

Cu farmecul său personal, Iulian Iacomi a reuşit „să smulgă” interesul secretarului general adjunct, Codrin Ştefănescu care l-a făcut până la urmă dezirabil în ochii lui Dragnea. Cel mai bun prieten al liberalilor Filipescu, Motreanu şi Dumitrescu, aşteaptă acum cu sufletul la gură verdictul CEX-ului. Bucuria lui e însă uşor moderată pentru că nu vrea să trăiască drama lui Geoană din 2009 când acesta s-a culcat preşedinte şi s-a trezit prostănac!

Desigur, un astfel de scenariu s-ar putea întâmpla şi mâine în ciuda asigurărilor primite din partea lui Codrin Ştefănescu. CEX-ul nu e populat doar de oamenii lui Dragnea care dacă va continua să rămână de neclintit cu aşa zişii săi adversari, are toate şansele să conducă PSD-ul din opoziţie. Dacă l-o mai conduce!

O decizie favorabilă lui Iacomi ar putea produce tensiuni mari în organizaţia judeţeană. În mod cert, viitorul preşedinte va face tot ce-i stă în putinţă ca să-i elimine din conducere pe apropiaţii lui Pandea. Tensiunile ar putea fi alimentate şi de o parte din primari care se vor revolta şi nu e exclus ca aceştia să solicite explicaţii conducerii centrale pentru decizia luată. Mă gândesc că şi parlamentarii au şi ei orgoliile lor şi nu vor sta cu mâinile în sân, acceptând să colaboreze cu primarul de 1606 voturi. Cât de credibil să mai fie acesta pentru o funcţie atât de importantă când el săracu’ a tremurat pentru ele în prag de vară?

Din 2008 încoace, PSD Călăraşi nu mai e o organizaţie judeţeană de partid care să mai conteze la Centru. În toată această perioadă, ea a devenit monedă de schimb dar şi locul în care mulţi neica – nimeni, de aici sau din Bucureşti, s-au visat şefi de organizaţie judeţeană. Permanent s-au făcut experimente iar de această degringoladă a profitat din plin PNL care a făcut prin liderii săi, ce a vrut! Cozile de topor şi-au făcut de cap fiind „acceptaţi” de Centru şi manevraţi cu abilitate de „stăpânii” lor de la PNL.

De 10 ani, PSD Călăraşi e o „glumă”. De fiecare dată se restartează dar cu excepţia din decembrie 2016, n-a mai trecut prima linia de sosire.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.