Situaţia principalilor indicatori socio–economici ai judeţului Călăraşi, în luna septembrie 2022

Evoluţia principalilor indicatori socio-economici la nivelul judeţului Călăraşi, în luna septembrie 2022 s-a caracterizat prin:

- scăderea producţiei industriale realizată în luna septembrie 2022 cu 12,9% faţă de luna precedentă şi respectiv cu 6,1% faţă de producţia industrială realizată în luna septembrie 2021;

- creşterea câştigului salarial mediu nominal net cu 2,2% faţă de luna precedentă şi respectiv cu 16,3% comparativ cu luna septembrie 2021;

- scăderea ratei şomajului înregistrat la sfârşitul lunii septembrie 2022 faţă de luna precedentă cu 0,1% puncte procentuale şi creşterea cu 1,0 punct procentual faţă de luna septembrie 2021;

- scăderea indicelui de utilizare netă a locurilor de cazare, din structurile de primire turistică, cu 5,9 puncte procentuale faţă de luna precedentă şi creşterea cu 1,1 puncte procentuale faţă de luna septembrie 2021;

- creşterea numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale cu 5 comparativ cu luna precedentă şi respectiv faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent;

- scăderea numǎrului născuţilor-vii, al deceselor generale, al căsătoriilor, al divorţurilor şi creşterea numărului deceselor sub 1 an comparativ cu luna pecedentǎ. Faţǎ luna septembrie 2021, a crescut numǎrul născuţilor-vii, al căsătoriilor, al divorţurilor, al deceselor sub 1 an şi a scăzut numărul deceselor generale.

Producţia industrială realizată în luna septembrie 2022 a înregistrat o scădere de 12,9% comparativ cu luna precedentă.

În luna septembrie 2022, aportul industriei prelucrătoare a fost de 99,5% din volumul total al producţiei industriale realizată.

Producţia industrială realizată în luna septembrie 2022 a scăzut cu 6,1% faţă de producţia industrială realizată în luna septembrie 2021.

S-au înregistrat creşteri în: industria alimentară, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, fabricarea substanţelor şi produselor chimice, fabricarea articolelor de îmbrǎcǎminte, fabricarea produselor de cauciuc şi mase plastice, fabricarea altor produse din minerale nemetalice.

Câştigul salarial mediu nominal brut pe total judeţ, în luna septembrie 2022, a fost de 5531 lei, mai mare cu 2,4% comparativ cu luna precedentă şi respectiv cu 11,5% comparativ cu luna septembrie 2021. Pe ramuri de activitate, acesta a fost de 5543 lei în agricultură, silvicultură şi pescuit, de 5258 lei în industrie şi construcţii şi de 5664 lei în servicii.

Câştigul salarial mediu nominal net în luna septembrie 2022, a fost de 3503 lei, mai mare cu 2,2% comparativ cu luna precedentă şi respectiv cu 16,3% comparativ cu luna septembrie 2021. Pe ramuri de activitate, acesta a fost de 4008 lei în agricultură, silvicultură şi pescuit, de 3532 lei în industrie şi construcţii şi de 3394 lei în servicii.

Câştigul salarial mediu nominal brut la nivelul economiei naţionale, în luna septembrie 2022 a fost de 6457 lei, iar cel net de 4003 lei. Comparativ cu luna precedentă, câştigul salarial mediu nominal net a fost în creştere cu 1,8%. Indicele câştigului salarial real, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele general al preţurilor de consum al populatiei, a fost de 100,5% pentru luna septembrie 2022 faţă de luna precedentă, de 219,0% faţă de octombrie 1990 şi de 98,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Efectivul salariaţilor, la sfârşitul lunii septembrie 2022, a fost de 47299 persoane, mai mare cu 77 persoane faţă de luna precedentă şi respectiv cu 1276 persoane faţă de luna septembrie 2021.

Pe ramuri de activitate, numărul salariaţilor a fost de 4,9 mii persoane în agricultură, silvicultură şi pescuit, de 15,6 mii persoane în industrie şi construcţii şi de 26,8 mii persoane în servicii.

Potrivit datelor furnizate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Călăraşi, numărul şomerilor înregistraţi, la sfârşitul lunii septembrie 2022, era de 3230 persoane, în scădere cu 98 persoane faţă de luna precedentă (-2,9%). Comparativ cu luna septembrie 2021, numărul şomerilor înregistraţi a fost mai mare cu 200 persoane (+6,6%).

La sfârşitul lunii septembrie 2022, femeile reprezentau 48,6% din numărul total al şomerilor înregistraţi.

Din numărul total al şomerilor înregistraţi, 398 persoane (12,3% din total şomeri) beneficiau de indemnizaţie de şomaj 75% şi 99 persoane (3,1% din total şomeri) au primit indemnizaţie de şomaj 50%.

Numărul şomerilor neindemnizaţi la sfârşitul lunii septembrie 2022 era de 2733 persoane, reprezentând 84,6% din totalul şomerilor înregistraţi – majoritatea (85,1%) având studii primare, gimnaziale sau profesionale.

Rata şomajului înregistrat la sfârşitul lunii septembrie 2022, în judeţul Călăraşi, a fost de 4,4%, calculată în raport cu populaţia activă civilă totală (4,5% în luna august 2022 şi 3,4% în luna   septembrie 2021).

Pentru femei, rata şomajului în luna septembrie 2022 a fost de 4,8% (5,3% în luna august 2022 şi 3,6% în luna septembrie 2021). Pentru bărbaţi, rata şomajului în luna septembrie 2022 a fost de 4,1% (4,0% în luna august 2022 şi 3,1% în luna septembrie 2021).

Din evidenţa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Călăraşi reiese că, la sfârşitul lunii septembrie 2022 existau 896 de locuri de muncǎ vacante, din care 439 regăsindu-se în sectorul privat. Din totalul locurilor de muncă vacante, 457 erau pentru muncitori (51,0%).

Evoluţia principalelor fenomene demografice în luna septembrie 2022, comparativ cu luna precedentă fost caracterizată de scăderea numărului născuţilor-vii, al deceselor generale, al căsătoriilor, al divorţurilor şi de creşterea numărului deceselor sub 1 an.

Comparativ cu luna septembrie 2021, a crescut numărul născuţilor-vii, al căsătoriilor, al divorţurilor, al deceselor sub 1 an şi a scăzut numărul deceselor generale.

Natalitatea. În luna septembrie 2022, numărul născuţilor-vii a fost de 247, mai mic cu 42 faţă de luna precedentă şi mai mare cu 38 faţă de luna septembrie 2021.

Mortalitatea generală. În luna septembrie 2022, numărul deceselor înregistrate a fost de 370, mai mic cu 33 faţă de luna precedentă şi respectiv cu 141 faţă de luna septembrie 2021.

Mortalitatea infantilă. În luna septembrie 2022 s-au înregistrat 3 decese sub 1 an. Numărul deceselor sub 1 an a fost mai mare cu 2 faţă de luna precedentǎ, respectiv faţǎ de aceeaşi perioadǎ a anului precedent cu 1.

Sporul natural. Ca urmare a faptului că numărul născuţilor-vii a fost mai mic decât cel al deceselor, s-a înregistrat un spor natural negativ -123 persoane în luna septembrie 2022              (-114 persoane în luna august 2022 şi -302 persoane în luna septembrie 2021).

Nupţialitatea. La oficiile de stare civilă, în luna septembrie 2022, s-au înregistrat 226 căsătorii, mai puţine cu 51 faţă de luna precedentă şi mai multe cu 18 faţă de luna septembrie 2021.

Divorţialitatea. În luna septembrie 2022 s-au înregistrat 28 divorţuri, mai puţine cu 9 faţǎ de luna precedentǎ şi mai multe cu 3 faţă de septembrie 2021.

În luna iulie 2022, comerţul internaţional cu bunuri s-a concretizat într-un volum al exporturilor FOB de 82,7 milioane euro şi al importurilor CIF de 44,2 milioane euro, înregistrând un sold pozitiv de 38,5 milioane euro. Exporturile FOB au înregistrat o creştere faţă de luna precedentă de (+140,8%) şi respectiv de (+76,3) faţă de luna iulie 2021, importurile CIF au înregistrat o creştere faţă de luna precedentă de (+2,1%) şi o scădere de (-7,2%) faţă de aceeaşi perioadǎ a anului precedent.

În perioada 1.I-31.VII.2022 în structura exporturilor, ponderea o deţin următoarele secţiuni din Nomenclatorul Combinat (NC): produse vegetale (27,8%), metale comune şi articole din      acestea (42,8%), articole din piatră, ciment, ceramică, sticlă şi din alte materiale similare (17,3), materii textile şi articole din acestea (3,3%), maşini, aparate şi echipamente electrice de înregistrat sau de reprodus sunetul şi imaginile (3,7%), pastă din lemn deşeuri de hârtie şi carton şi articole din acestea (1,9%).

În structura importurilor, în perioada 1.I-31.VII.2022, ponderea o deţin următoarele secţiuni: metale comune şi articole din acestea (41,7%), maşini, aparate şi echipamente electrice de înregistrat sau reprodus sunetul şi imaginile (12,0%), materii textile şi articole din acestea (4,1%), pastă din lemn deşeuri de hârtie şi carton şi articole din acestea (4,2%), articole din piatrǎ, ciment, ceramicǎ, sticlǎ şi din alte materiale similare (3,6%), mijloace de transport (3,3%), produse vegetale (6,6%), produse ale industriei chimice şi ale industriilor conexe (9,3%), materiale plastice, cauciuc şi articole din acestea (5,4%).

În luna septembrie 2022 activitatea de turism s-a caracterizat prin scăderea numǎrului de sosiri în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică, a numărului de înnoptǎri în structurile de primire turistică cu funcţiuni cazare turistică şi a indicelui de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune faţă de luna precedentă. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, a crescut numărul de înnoptări în principalele structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică, indicele de utilizare netă a locurilor de cazare şi a scăzut numărul de sosiri în structurile de primire turistică cu funcţiuni cazare turistică.

Numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică, în luna septembrie 2022, a fost de 1640, mai mic cu 21,8% comparativ cu luna precedentă şi respectiv cu 11,0% comparativ cu luna septembrie 2021.

Sosirile înregistrate în structurile de tip hotel au reprezentat 91,3% din numărul total de sosiri în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică.

Numărul de înnoptări în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică, în luna septembrie 2022, a fost de 3180, mai mic cu 21,9% comparativ cu luna precedentă şi mai mare cu 4,9% comparativ cu luna septembrie 2021.

Înnoptările înregistrate în structurile de tip hotel au reprezentat 93,6% din numărul total de înnoptări în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică.

Indicele de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune, în luna septembrie 2022, a fost de 24,5% la total structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare, mai mic cu 5,9 puncte procentuale comparativ cu luna precedentă şi mai mare cu 1,1 puncte procentuale comparativ cu luna septembrie 2021.

În luna septembrie 2022, s-au eliberat 65 autorizaţii de construcţii pentru clădiri rezidenţiale, mai multe cu 5 faţă de luna precedentă şi respectiv faţă de luna septembrie 2021.

Rata inflaţiei a fost în luna septembrie 2022 de 1,33% faţă de luna precedentă şi de 15,88% faţă de luna septembrie 2021. Rata medie lunară a inflaţiei, în perioada 1.01-30.09.2022 a fost de 1,4%, în creştere faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent (0,6%).

În luna septembrie 2022 faţă de luna anterioară, au crescut preţurile mărfurilor alimentare (+1,72%), mărfurilor nealimentare (+1,28%) şi tarifele serviciilor (+0,72%).

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.