LIFE

Horoscopul zilei de 12 aprilie / Berbec – Proiectul la care îţi aduci contribuţia de ceva vreme ajunge într-un impas

Horoscopul zilei de 12 aprilie / Berbec – Proiectul la care îţi aduci contribuţia de ceva vreme ajunge într-un impas

Berbec
Proiectul la care îţi aduci contribuţia de ceva vreme ajunge într-un impas care te obligă să iei o pauză. Profită de acest răgaz, pentru că poate fi de folos pentru a-ţi face ordine prin gânduri şi a găsi alte variante pentru a ajunge la rezultatele dorite. După o perioadă de detaşare binefăcătoare, te întorci la vechile probleme cu multe soluţii noi care vor debloca unele planuri care stagnau de la o vreme. Uneori, o perioadă de pauză poate fi de bun augur pentru a continua după aceea cu alt tonus.

Taur
Nu te crampona de o singură variantă pe care o ai deocamdată la îndemână, pentru că încă nu au apărut toate opţiunile posibile. Eşti încă pe drumul cel lung către rezultatul visat, deci nu trebuie să te grăbeşti nici să extragi concluzii, nici să-ţi exprimi ultimul cuvânt, nici să iei decizii finale, de vreme ce vor mai apărea detalii importante pe parcurs. Ia-ţi un răgaz suficient de timp de analiză, de studiu, de comparaţie, de acumulare de informaţii suplimentare, şi abia la final, după ce vei fi adunat deja suficiente resurse, să alegi cea mai bună idee. Eşti încă la faza de adunare de informaţii şi nu te mulţumi cu una – două. Se poate să aduni mai multe!

Gemeni
Erai convins că nu se mai poate face nimic într-un proiect care stă pe loc de la o vreme, dar ai parte de o surpriză. Apare o soluţie salvatoare care dă un nou sens acelui plan blocat şi îţi dă şi chef să te apuci din nou de treabă. Nu abandona un plan dacă nu se mai mişcă, pentru că acum, după o perioadă în care s-au mai aşezat unele lucruri, totul ar putea reporni în forţă. Dă o a doua şansă unui plan eşuat mai demult, pentru că acum ai alte resurse la îndemână ce pot avea efect mai bine ca data trecută.

Rac
Artistul din tine iese la suprafaţă, pentru că tot ce atingi, se transformă într-o operă de artă. Vorbeşti cu talent, scrii ca un adevărat maestru, cânţi minunat sau aranjezi orice obiect la locul potrivit cu mult bun gust, deci se poate vorbi de calităţi care te definesc şi pe care ar trebui să le foloseşti mai insistent. Dacă nu ai deja veleităţi artistice sau chiar o carieră într-un domeniu legat de artă (muzică, pictură, literatură), caută mai serios prin bagajul tău de preocupări, că nici nu ştii ce scoţi la iveală. Pune mâna pe stilou şi scrie ce-ţi trece prin minte apoi fă public ce ai scris. S-ar putea să ai surprize mari!

Leu
Abordezi o atitudine oarecum nepăsătoare la problemele altora, de parcă nu ai avea nicio legătură cu acestea. Poate nu e rău să rămâi detaşat faţă de ce se petrece în jurul tău, mai ales dacă planează o atmosferă sumbră care de obicei te afectează, dar azi tu eşti într-o pasă bună pe care merită să o păstrezi pe tot parcursul zilei. Lasă-i pe ceilalţi să se lupte cu piedicile şi cu eşecurile lor, pentru că nu te privesc personal. Nu trebuie să te pui de fiecare dată în pielea lor, că îţi strici tu tot cheful.

Fecioară
Nu te opri din ascensiunea ta profesională, nu te crampona de un job care, momentan, îţi inspiră stabilitate. Chiar dacă nu eşti un mare amator de schimbare, ar fi un moment bun să o iei pe alt drum în carieră. Tu poţi mai mult, ai vise mai înalte de atât, există căi de explorat mai largi şi mai interesante, deci nu te mulţumi cu nivelul confortabil dar banal la care ai ajuns, chiar dacă ţi se pare că merge bine. Nu de stabilitate ai nevoie tu, ci de satisfacţie deplină, de acel sentiment de împlinire pe care numai o evoluţie continuă şi din ce în ce mai înaltă ţi-l poate oferi. Alege-ţi un nou scop suprem de atins şi insistă: nu deveni comod!

Balanță
Colaboratorii, colegii, partenerii de afaceri nu-ți mai împărtășesc viziunile, motiv pentru care vor căuta să vă saboteze drastic. Va trebuie să le ții piept tuturor și să îți expui punctul de vedere clar și răspicat. Nu va fi foarte greu acest lucru, deoarece pe 19 Aprilie se va forma aspectul de Lună plină chiar în Semnul tău zodiacal, moment excelent de a-ți alcătui planuri noi și de a-ți modela personalitatea și de a căpăta forțe noi. Rezervă-ți clipe de meditație la evenimentele importante din viața ta și la felul în care dorești ca acestea să se desfășoare de acum încolo.

Scorpion
Persoana iubită nu mai este alături de tine, aşa cum ai dori. Ori a fost nevoită să plece în altă parte şi îi duci dorul, ori este chiar alături de tine, dar comunicarea dintre voi nu mai merge la fel de bine. Tot greul cade pe umerii tăi, dar tu eşti un as în domeniul comunicării şi vei găsi uşor calea optimă de a ajunge din nou la inima celui drag. Ai un talent aparte de a-l ajuta să alunge grijile şi problemele, ca să restabiliţi puntea care vă unea altădată. De tine depinde să refaci armonia!

Săgetător
Indiferent cum e vremea afară, ai nevoie urgentă de aer curat! Permite-ţi această evadare în natură ca o salvare, pentru că acolo, sub cerul liber, privind linia orizontului, trăgând aer proaspăt în piept, parcă toate se aşează altfel în viaţa ta. Ai muncit mult, ai acumulat un stres pe care nici un medicament nu ţi-l poate alunga, în schimb legătura ta directă cu natura, cu mama pământ, cu cerul de deasupra capului va avea efecte miraculoase asupra ta. Oferă-ţi deci acest refugiu, plimbă-te, fă mişcare în aer liber, fă o excursie, ieşi în afara oraşului cu maşina, fă orice care să te ajute să îţi aeriseşti plămânii, dar şi mintea deopotrivă.

Capricorn
Ai probleme cu banii? Nici vorbă, deci scoate din vocabular sau din gând cuvinte precum sărăcie, datorii, griji materiale. N-au ce căuta în mintea ta, pentru că ele sunt cele care pot naşte alte probleme. Gândirea pozitivă face minuni astăzi, ca atare încarcă-te cu termeni benefici, precum abundenţă, bogăţie, prosperitate, succes material, cumpărături minunate! Ele au un efect excelent asupra tonusului tău general, deci fă tot posibilul să nu discuţi cu nimeni astăzi despre bani cu ton panicard, negativ, trist. Învaţă să vezi în jur abundenţa şi cheam-o cu încredere şi în calea ta: o meriţi!

Vărsător
Este o zi bună pentru a sta la negocieri, pentru că planează toleranţa în aer. Dacă erai certat cu cineva, e un moment ideal pentru a restabili echilibrul în relaţia voastră. Dacă nu ajungeai la un consens într-o tranzacţie, o afacere sau o dispută aprinsă de idei, azi lucrurile pot reveni mult mai uşor la normal, găsind o soluţie de mijloc ce va mulţumi pe toată lumea. Profită de această zi armonioasă, zi a bunei înţelegeri, pentru a face pace în acele planuri în care nu reuşeai deloc să te pui de comun acord cu ceilalţi.

Pești
Te afli în preajma unei persoane care impune respect şi autoritate, dar în loc să preiei ceva din exemplul pe care ţi-l oferă, te retragi în carapacea ta şi te simţi eclipsat de acesta. Îi recunoşti superioritatea în anumite privințe, te şi intimidează prin felul său de a fi, pentru că afişează o atitudine de învingător pe care tu nu o poţi imita. Tu îţi vezi prea mult lipsurile şi punctele slabe, în timp ce omul din faţa ta nici nu consideră că ar avea vreun defect. Aşa ar trebui să faci şi tu pentru mai multă încredere în valoarea proprie.

Horoscop zilnic oferit de Acvaria.com.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.