LIFE

Ești anxios în relații? Cum poți să-ți schimbi stilul de atașament

Ești anxios în relații? Cum poți să-ți schimbi stilul de atașament

Relațiile ar trebui să fie o sursă de liniște și sprijin, asta dacă anxietatea nu te împiedică să te bucuri pe deplin de ceea ce trăiești sau ai putea trăi. Anxietatea poate duce la sentimente constante de nesiguranță, teamă de abandon și nevoia de reasigurare continuă.

O teorie dezvoltată la mijlocul secolului 20 de psihanalisul John Bowlby, a ajuns astăzi o piatră de temelie în psihologia relațiilor. Teoria atașamentului explică perfect de ce anumiți oameni sunt mai anxioși decât alții în relații sau de ce le este mai greu să lege parteneriate pe termen lung.

Angela Nuțu, psihoterapeut și coach: “ Amintirile și experiențele din copilărie sunt unice și intime. Adesea, acestea influențează modul în care funcționezi ca adult. Stilurile de atașament reprezintă o întreagă teorie și o abordare psihoterapeutică care a devenit și o metodă practică pe care o poți folosi cu precădere pentru rezolvarea problemelor în relații și creșterea încrederii în sine.

Stilul nostru de atașament ne influențează și ne afectează viața emoțională în întregime, de la alegerea partenerului de viață, a prietenilor, a grupului social, până la cât de bine progresează relațiile noastre cu ei și, din păcate, cum se termină.De aceea recunoașterea modelului nostru de atașament ne poate ajuta să înțelegem punctele forte și vulnerabilitățile în orice tip relație vrem să construim, să menținem sau să creștem.”

Există trei tipuri de atașament, și fiecare dintre noi are caracteristici din toate cele trei, însă doar una dintre ele este predominantă.

Atașament securizat: O persoană cu stil de atașament securizat are abilitatea de a-și identifica și de a-și exprima deschis și clar nevoile și dorințele, conștientizează că și celălalt are nevoi și facilitează comunicarea, are abilități foarte bune în a gestiona conflictele, astfel încât să permită ajustări în relație, dar fără să se supere excesiv.

Atașament evitant: Un adult cu stil de atașament evitant consideră că intimitatea duce la pierderea independenței și din acest motiv va alege deseori să fie autonom și să nu își ia angajamentul pentru o relație de cuplu autentică. Deși își dorește intimitatea, totuși prea multă apropiere îl stânjenește și îl face să țină partenerul la o distanță confortabilă.

Atașament anxios: Un adult cu un stil de atașament anxios simte constant presiunea fricii de abandon. Astfel că în permanență caută să fie foarte apropiat de partener, dar se teme totodată că partenerul nu dorește și el tot atât de multă apropiere. Din acest motiv va fi foarte atent la nevoile, emoțiile și dorințele partenerului și se consideră responsabil de starea de bine a celuilalt.

Această hipervigilență continuă duce la multe emoții și la supărări frecvente, la conflicte și jocuri psihologice, ce au ca scop să țină relația aproape. Dar cu ce cost?!

În relații poate părea disperat, nesigur, solicitant, posesiv, gelos, dorind să controleze partenerul. Are nevoie de reasigurare constantă, dorește fie să facă totul împreună, fie să trimită mesaje toată ziua dacă nu se vede cu partenerul.

Acum că ai înțeles de ești anxios în relații, apare întrebarea: se poate schimba stilul de atașament?

Vestea bună este că poți face tranziția de la un stil de atașament anxios la unul mai sigur. Iată câteva soluții practice pe care le poți aplica imediat:

  1. Identifică-ți stilul de atașament

Pentru a începe, este important să recunoști și să accepți că ai un stil de atașament anxios. Poți face acest lucru discutând cu un terapeut sau completând un chestionar de autoevaluare, pe care îl găsești foarte ușor pe internet.

  1. Învață de la oameni cu atașament sigur

Petrece mai mult timp cu persoane care au un stil de atașament sigur. Observă cum întrețin relații cu încredere și stabilitate. Învățarea prin observație te poate ajuta să adopți comportamente mai sănătoase.

  1. Ține un jurnal al emoțiilor

Notează-ți emoțiile și gândurile legate de relațiile tale. Acest exercițiu te poate ajuta să identifici tiparele nesigure și să lucrezi activ pentru a le schimba. De exemplu:

Identifică-ți emoțiile recurente: Notează-ți emoțiile care apar când te gândești la relațiile tale. Observă dacă simți adesea că nu ești suficient de iubit sau apreciat.

Înregistrează dovezile: După ce identifici emoțiile recurente, notează dovezile care le susțin sau le contrazic. De exemplu, analizează comportamentele partenerului tău pentru a vedea dacă există dovezi reale că nu te iubește sau, dimpotrivă, că te iubește.

  1. Comunică deschis

Exprimă-ți clar și deschis sentimentele și nevoile. Comunicarea directă poate ajuta la crearea unui mediu de încredere și siguranță în relația ta. Asigură-te că discuți despre:

Sentimentele tale: Spune-i partenerului cum te simți într-un mod calm și fără acuzații.

Nevoile tale: Fii specific despre ceea ce ai nevoie pentru a te simți mai sigur în relație.

  1. Lucrează cu un terapeut

Un terapeut te poate ghida prin procesul de schimbare a stilului de atașament. Terapia poate oferi instrumente și strategii pentru a te simți mai bine în relații și pentru a dezvolta un stil de atașament mai sigur.

“Dacă te regăsești în comportamentele descrise mai sus și observi că te temi constant de abandon, ai nevoie de reasigurări frecvente și ești sensibil la semnele de respingere, este posibil să ai un stil de atașament anxios. Autoevaluarea și discuțiile cu un profesionist în sănătate mintală te pot ajuta să confirmi acest lucru și să găsești modalități de a face schimbări pozitive.” concluzionează Angela Nuțu.

Așadar, schimbarea stilului de atașament este posibilă, dar necesită muncă și perseverență. Prin identificarea stilului tău actual, învățarea de la alții, reflecție și comunicare deschisă, poți începe să faci pași spre relații mai sigure și mai fericite. Poți să scapi de anxietate și să ai relații mai bune, care să îți aducă fericire și împlinire.

Angela Nuțu este Psihoterapeut și unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România, Vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Hipnoză. Are experiență de peste 10 ani în domeniul comunicării și al instruirii adulților și de peste 15 ani în domeniul antreprenoriatului și al afacerilor. Membru Fondator al Asociației Române de Coaching, Formator acreditat ANC, Trainer acreditat NLP și Psihoterapeut.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.