LIFE

Ce v-au pregătit astrele pentru 2022

Ce v-au pregătit astrele pentru 2022

Berbec: 21 martie – 20 aprilie

Berbecii vor avea parte de un an bun mai ales din punct de vedere financiar și profesional însă vor depune mult efort mai ales în prima și în ultima parte a anului 2022.

Vor fi plini de energie, însă trebuie dozată cu mare atenție. De asemenea, este nevoie de atenție mare la sănătate, mai ales până în vară. Luna a 8-a și a 9-a anului sunt cele mai bune pentru relații serioase. Tot parcursul anului va sta sub semnul norocului.

Taur: 21 aprilie – 21 mai

Taurii vor avea un an 2022 sub semnul schimbării. Vorbim de schimbări la nivel profesional, cum ar fi promovări sau schimbarea jobului. Vor face un pas înainte și din punct de vedere sentimental. Prima parte a anului, până în mai, este cea mai bună pentru relații noi de durată.

Jupiter se aliniază cu Neptun (12 aprilie) și asta favorizează relațiile sociale ale acestei zodii. Din punct de vedere financiar, situația nu va suferi mari schimbări. La un moment dat, taurii vor trebui să aleagă între bani și pasiune, la mijlocul anului. Tot atunci, viața sentimentală va trece pe locul 2.

Gemeni: 22 mai – 21 iunie

Gemenii vor avea un an plin de succes. Va fi pentru ei una dintre cele mai bune perioade din ultimii 5 ani. Acolo unde se vor implica cu pasiune, se va vedea imediat, mai ales în primele 8 luni.

Succesul poate fi umbrit de relațiile cu ceilalți. Din păcate, există riscul unor conflicte cu cei apropiați, dar pot fi depășite cu mult calm și atenție. Profesional și financiar, pentru gemeni este perioada avansării și a investițiilor.

Rac: 22 iunie – 22 iulie

Prima parte a anului va fi marcată de nemulțumiri. Treptat, lucrurile vor intra în normal și racii vor termina anul 2022 cu un tonus extraordinar. Este anul în care este posibilă o schimbare majoră în carieră și un progres sentimantal.

Racii vor trece și prin conflicte cu apropiații și cu colegii de la serviciu și vor avea în general un an zbuciumat, dar asta nu este un lucru nou pentru ei. Vor da dovadă de tenacitate și vor întoarce în favoarea lor tot ce ar putea părea la prima vedere ca fiind o situație imposibil de depășit.

Leu: 23 iulie – 22 august

Pentru lei, anul 2022 va fi unul al amestecului între generozitate, creativitate, aroganță și vanitate. Vor alterna perioadele de bucurie și dezamăgire atât profesională, cât și sentimentală.

Leii vor avea senzația că nu sunt suficient de apreciați la serviciu și vor avea tendința să intre în conflict cu șefii lor. Chiar și așa, vor continua să fie apreciați pentru calitățile lor de lideri și pentru modul în care reușesc să se impună drept modele în fața celorlalți. Finalul de an va fi unul foarte benefic, mai ales din punct de vedere intelectual, când leii pot avea performanțe spectaculoase.

Fecioară: 23 august – 22 septembrie

Pentru Fecioară, anul 2022 va fi unul al complicațiilor sentimentale, dar unul foarte bun din punct de vedere financiar. Relațiile de familie se vor îmbunătăți sistematic și până la urmă maturitatea va fi cea care va domina.

Spre finalul anului 2022, nativii în Fecioară vor avea puterea de a se bucura de succesul celor din jur fără urmă de invidie. Financiar, vor fi predispuși la investiții inspirate, care le vor putea înmulți banii într-un termen scurt.

Balanță: 23 septembrie – 22 octombrie

Financiar nu vor fi motive de laudă. Nativii în această zodie sunt chiar predispuși să piardă sume importante de bani. Din punct de vedere sentimental, vor fi vulnerabili.

Anul este însă foarte favorabil din punct de vedere al creativității și al evoluției spirituale. Per ansablu, va fi un an bun și, dincolo de bani, vor avea toate motivele să fie mulțumiți.

Scorpion: 23 octombrie – 21 noiembrie

Din punct de vedere sentimental, scorpionii sunt vulnerabili atunci când Jupiter iese din retrograd, în perioada 23 noiembrie-20 decembrie 2022. Atunci se pot îndrăgosti nebunește, fără nici o rațiune.

Pentru ei, anul 2022 va fi sclipitor și plin de succes. Dintre toate zodiile, vor avea cea mai pregnantă senzație de bine pe parcursul întregului an. Vor fi câteva momente cheie mai grele, în special în lunile de primăvară. Atunci este nevoie de atenție. Financiar, scorpionii se vor menține pe linia de plutire, fără mari salturi. Investițiile sunt indicate doar după o studiere amănunțită.

Săgetator: 22 noiembrie – 21 decembrie

Nativii acestei zodii vor avea tendința în 2022, mai mult decât altă dată, să devină modele pentru cei din jur. Totuși, se vor implica și în conflicte, pe care le vor câștiga.

Vor trebui să fie atenți la cheltuieli: vor avea tendința să arunce sume importante de bani pe lucruri de care nu au nevoie. Sentimental, vor avea un vârf în primăvară. Vor reuși, cu efort, să își îmbunătățească și relațiile de familie.

Capricorn: 22 decembrie – 20 ianuarie

Capricornii vor încerca lucruri noi în 2022. Vor fi foarte creativi și vor face toate lucrurile ușor, cu minim efort. Totuși, vor avea momente de superficialitate care vor atârna greu.

Sentimental, cea mai bună perioadă este luna septembrie. Financiar, va fi un an bun, cu o creștere ușoară dar constantă. Cineva apropiat le va face o mare bucurie.

Vărsător: 21 ianuarie – 18 februarie

Pentru vărsători, anul 2022 este anul succesului, dar și al muncii intense. Vor fi necesare câteva decizii foarte importante și dificile din punct de vedere profesional.

Sentimental, principalele bucurii vor veni din familie. Din punct de vedere al relațiilor noi, vara este anotimpul propice pentru această zodie.

Vărsătorii vor trebui să își dozeze efortul pentru a obține un randament maxim pe tot parcursul anului. Deciziile bune se vor vedea la finalul anului, care va fi unul de succes.

Pești: 19 februarie – 20 martie

Pentru pești, va fi anul schimbărilor, din toate punctele de vedere. Pești vor fi tentați să își schimbe jobul (într-unul care să le aducă mai multă satisfacție) sau să se mute în altă casă. Din punct de vedere sentimental, vor căuta stabilitate.

Peștii sunt predispuși însă nu doar la schimbare. În 2022, exact din acest motiv, aceștia ar putea ajunge la performanțe nebănuite. Cei care vor reuși să profite de tendințele zodiei, vor avea un an fantastic, plin de mulțumiri.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.