Cristi Gavrilă, omul al cărui nume se identifică cu CS Danubius Călărași, face din imposibil posibil. Grație eforturilor sale aproape supraomenești, Călărașiul figurează pe harta handbalului feminine românesc la nivel de senioare. În plus, echipele de junioare 2, junioare mici și minihandbal au prins deja gustul competițiilor regionale și naționale.
Care sunt noutățile din cadrul CS Danubius, încotro se îndreaptă handbalul călărășean, iată doar două din subiectele abordate în interviul de mai jos realizat cu managerul clubului, Cristi Gavrilă.
Înainte de toate, ce mai face CS Danubius? Cum decurg pregătirile mai ales că se desfășoară și în condiții vitrege?
Având în vedere că nu a debutat încă sezonul competitional, spunem că suntem în pregătire cu toate grupele. Am înscris în campionatul organizat de federația română de handbal pentru sezonul competitional 2020-2021 echipa de senioare în divizia A și echipa de junioare 2, iar echipele de junioare mici și minihandbal vor fi înscrise în campionatul municipiului București. Partea cea mai grea a desfășurării pregătirii o reprezintă lipsa spațiilor regulamentare pentru a face acest lucru, dar vremea a ținut cu noi și am reușit până în acest moment să respectăm planurile de pregătire. Având în vedere că suntem în stare de alertă și accesul în sălile din cadrul instituțiilor de învățământ se face după îndeplinirea anumitor reguli, probabil va mai trece o perioadă până revenim la normalitate .
Când debutează noul sezon al Diviziei A? În ce format?
Din ce am înțeles în luna noiembrie ar urma să debuteze campionatul la divizia A și în decembrie la junioare, dar după evoluția numărului de pacienți care crește de la zi la zi nu cred că se poate vorbi despre o data sigură de începere. Noi ne dorim să fie un format cu meciuri tur-retur, sperăm noi să fie maxim trei serii în divizia A feminin.
Care ar fi noutățile pe care le propuneți la nivelul lotului de jucătoare?
Noutățile pe care le propunem în cadrul lotului cu care vom aborda acest sezon sunt sportive care au o experiență competițională cel puțin la nivelul fetelor care au părăsit în această vară echipa noastră. Având în vedere că nu s-au definitivat toate actele și demersurile necesare transferului vă rog să-mi acordați un răgaz până la prezentarea în totalitate a lotului nostru. Un lucru este sigur, ne dorim mai mult decât în sezoanele trecute și pentru asta vom face anumite sacrificii și schimbări de abordare dacă e cazul.
Cum evaluați starea handbalului românesc atât la feminin cât și la masculin, seniori și juniori? Ce ne spuneți de echipele călărășene CS Danubius și AHC Dunărea?
Handbalul și fotbalul sunt singurele sporturi de echipă la care au pornit competițiile, la nivel de seniori momentan, și asta e foarte bine, dar când vezi cum se desfășoară anumite turnee, meciuri , competiții și te raportezi la ce ar putea să fie îți dai seama că nu e tocmai ok și ori trebuie schimbată abordarea la nivel de sistem de desfășurare ori trebuie schimbat modul de penalizare a ”neprezentării” echipelor din cauza acestui virus care după cum observați nu-ți mai dă posibilitatea să faci planuri de viitor din păcate.
La juniori situația e cea mai grea pentru că ei au cea mai mare dorință de a reveni în competiții, sunt opt luni de când nu au mai jucat, își pierd motivația și dacă renunță e greu să îi mai recuperezi după.
CS Danubius are ca obiectiv în acest an competitional, la nivel de senioare, cum a avut și-n sezonul trecut clasarea pe locurile 1-4, cu specificația că în acest sezon ne dorim cel puțin participarea la barajul pentru promovarea în Liga de elită a handbalului feminin și anume Liga Florilor. Având în vedere incertitudinea care este în acest moment în sport la modul general, eu cred că în acest an problema promovării în liga superioară este la îndemâna celor care sunt organizați mai bine decât celelalte competitoare și-și doresc să facă acest pas către performanță.
Despre AHC Dunărea ce pot să spun, decât că, din păcate pentru acești sportivi care își doresc mai mult este foarte multă incertitudine și că nesiguranța nu permite o clasare acolo unde-și doreau toți susținătorii acestei echipe. Citesc și urmăresc pe site-ul federației, www.frh.ro, toate acele decizii luate de comisiile de disciplină și/sau apel și mă gândesc cu groază ce poate urma. Sunt soluții, sper să fie luate după o analiză comună a tuturor celor interesați, de cei care-și pot asuma anumite roluri în aceste momente grele pentru sportul românesc. Eu cred că fără implicarea autorităților locale nu se poate face sport de performanță la nivel de echipă.
Ce credeți că ar trebui să facă autoritățile locale pentru a sprijini în continuare nu doar handbalul ci chiar sportul de performanță?
În primul rând să aibă date concrete despre tot ce se întâmplă pe plan sportiv la nivelul județului Călărași, știu că la nivelul Consiliului Județean Călărași s-a făcut o centralizare cu tot ce se știa la momentul respectiv despre fiecare entitate sportivă care era organizată legal și era afiliată la federația de specialitate sau asociația județeană care reprezintă federația din teritoriu.
De aici e baza de plecare a discuțiilor și cred eu că împărțirea fondurilor se va face după ce se centralizează anumite date, sunt entități care primesc bani de la MTS, sau de la MEC, de la DJST, de la primăriile fiecărei UAT sau sunt private, sunt cluburi care participă sau nu în competiții, sunt sporturi individuale și sporturi de echipă, fiecare cu un specific aparte. Eu aș înființa o direcție separată în cadrul CJ Călărași care să se ocupe exclusiv de sport și cred că astfel atât partea de finanțare a funcționării cât și de cheltuire a banului public va fi transparentă, iar toți cei care pot aduce bani din privat să recompenseze partea de performanță prin plata unor stimulente și prime pentru îndeplinirea obiectivelor. Și peste toate acestea cea mai important este comunicarea, cel mai bine pentru toată lumea este o întâlnire comună la o masa rotunda, ca să nu se mai vorbească pe la colțuri… ☹😊
Încotro handbalul feminin călărășean? Ați depus eforturi, poate, pe alocuri supraomenești pentru a ține în viață această echipă, CS Danubius?
Eu obiectivul pentru acest sezon vi l-am spus, avem un nucleu de sportive, care pot face față obiectivului propus la acest moment, dar dacă cineva înțelege că este un moment propice pentru a trece la marea performanță, pot spune că mai avem nevoie de cooptarea în lot a trei sportive și plata unui antrenor care să-și asume îndeplinirea acestui obiectiv și putem ajunge să o vedem în sala polivalentă din Călărași pe cea care a fost de nenumărate ori cea mai bună jucătoare a lumii, nu cred că mai trebuie să-I spun numele dar o fac pentru cei care au alte sporturi preferate, CRISTINA NEAGU. Și dacă mai spun că handbalul feminin este singurul sport la nivel de echipă națională care ne reprezintă cu succes pe plan international, ROMÂNIA fiind singura țară din lume care a fost prezentă la toate edițiile campionatelor mondiale.
Despre eforturile personale nu trebuie să mai spun nimic, activitățile din handbal mi-au intrat în cotidian, handbalul face parte din viața mea zilnică, e vorba despre pasiune și cred eu că după o viață petrecută în handbal pot să-mi expun părerea fără să deranjez pe nimeni. În ultima perioadă am avut aproape de mine părinții fetelor cărora le-a fost inoculat acest ”virus” de către antrenoarele de la grupele de junioare și le mulțumesc pe această cale pentru eforturile personale de a ține în viață acest club. Le-am promis acestor junioare că vor juca la echipa Călărașiului și eu cred că am să-mi țin promisiunea și vor juca cel puțin la o echipă de divizie. Vă mulțumesc pentru aceste momente și sper să vă invităm cât mai repede la meciurile echipelor noastre.