Handbal: Competiţiile din prima ligă se vor relua în iunie

Handbal: Competiţiile din prima ligă se vor relua în iunie

Consiliul de Administraţie al Federaţiei Române de Handbal a votat, luni, în majoritate, în videoconferinţă, pentru reluarea competiţiilor în luna iunie, au anunţat mai multe cluburi din ligile naţionale feminină şi masculină.

Cu 12 voturi pentru şi patru împotrivă, Consiliul de Administraţie a votat propunerea federaţiei pentru Liga Naţională masculină de reluare a competiţiei pe 14 iunie, cu etapa a 24-a, urmând ca pe 18 iunie să se joacă etapa a 25-a, iar pe 21 iunie să se dispute etapa a 26-a. Pe 28 iunie vor avea loc restanţele Potaissa Turda - Dinamo (etapa a 10-a) şi SCM Poli Timişoara - HC Buzău (etapa a 23-a).

Turneul Final Four al Cupa României se va disputa pe 24-25 iunie, iar semifinala CSM Bacău - Dinamo va conta şi pentru meciul restant din campionat (etapa a 20-a).

În Liga Naţională feminină, în data de 24 iunie, va avea loc restanţa AHCM Slobozia - CSM Bucureşti (etapa a 16-a).

Pe 16 iunie se vor disputa meciurile restante din sferturile Cupei României, SCM Rm. Vâlcea - HC Dunărea Brăila şi CSM Bucureşti - CSM Slatina, iar pe 20-21 iunie va avea loc turneul Final Four.

Situaţia din Liga Florilor şi Liga Zimbrilor va fi reevaluată în Consiliul de Administraţie al FRH din 18 mai.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.