Etapa a 18-a se va încheia pe „Municipalul" din Botoşani, acolo unde gazdele vor primi vizita revelaţiei ediţiei curente, FC Hermannstadt.
Cele două echipe s-au mai întâlnit de nouă ori în principala competiţie internă, de șase ori s-au impus moldovenii, un joc a fost câştigat de sibieni, iar alte două partide s-au terminat la egalitate.
Prima confruntare a avut loc pe 27 iulie 2018, FC Botoşani - FC Hermannstadt 2-0, marcatori Andrei Dumitraş şi Mihai Roman II.
Unicul succes din contul sibienilor s-a înregistrat pe 28 septembrie 2020, FC Hermannstadt - FC Botoşani 2-1;
Cea mai recentă dispută directă din campionat: 1 august 2022, FC Hermannstadt - FC Botoşani 1-1, goluri înscrise de Daniel Paraschiv, respectiv Eduard Florescu.
Mediile de vârstă
FC Botoşani - 26 ani şi 4 luni.
FC Hermannstadt - 25 ani şi 6 luni.
26 de jucători a utilizat FC Botoşani în acest sezon, dintre care 14 sunt străini.
Opt goluri a înscris Daniel Paraschiv în campionatul actual, dintre care șase reuşite au însemnat deschideri de scor.
Linii de clasament
12. FC Botoşani 16 4 7 5 14-21 19
5. FC Hermannstadt 16 7 5 4 19-14 26
Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport, DIGI Sport și ORANGE Sport.
Sursa www.lpf.ro
Etapa a 18-a
Vineri, 11 noiembrie
Sepsi OSK Sf. Gheorghe – Petrolul Ploiești 2-0
Sâmbătă, 12 noiembrie
Chindia Târgoviște – Farul Constanța 1-1
FC Rapid – Universitatea Craiova 2-2
Duminică, 13 noiembrie
UTA Arad – FC Voluntari 1-1
CS Mioveni - CFR Cluj 0-1
FC U Craiova – FCSB 0-2
Luni, 14 noiembrie
Ora 18.00 Universitatea Cluj - FC Argeș
Ora 21.00 FC Botoșani – FC Hermannstadt