Prima şi ultima clasată din topul Superligii vor lupta, diseară, la Ovidiu pentru cele 3 puncte puse la bătaie.
Constănţenii au o primă parte de sezon formidabilă, cu 11 victorii şi patru remize în 16 jocuri, rezultate care o poziţionează pe Farul în fruntea clasamentului, cu cinci puncte avans faţă de următoarea clasată. De partea cealaltă, CS Mioveni ocupă ultimul loc, cu doar opt puncte câştigate, dintre care patru în deplasare.
Se vor duela cel mai bun atac, Farul - 30 de goluri marcate, respectiv cea mai slabă ofensivă, CS Mioveni, doar 9 goluri înscrise.
Farul şi CS Mioveni s-au mai întâlnit de trei ori în principala competiţie internă, de două ori s-au impus dobrogenii, iar o partidă s-a terminat la egalitate.
În sezonul regulat precedent, constănţenii s-au impus cu 2-1 pe teren propriu (marcatori Jefte Betancor, Andrei Ciobanu, respectiv Bogdan Rus), iar în retur au terminat la egalitate, scor 1-1 (goluri înscrise de Adrian Scarlatache / Adrian Petre).
Cea mai recentă dispută a avut loc pe 22 iulie 2022, CS Mioveni - Farul 0-2, dublă Adrian Petre.
Mediile de vârstă
Farul Constanţa - 22 ani şi 8 luni, cea mai mică din campionat.
CS Mioveni - 27 ani şi două luni, a doua cea mai mare.
Se întâlnesc echipele cu cei mai puţini jucători străini utilizaţi în primele 16 runde, Farul - 3, CS Mioveni - 4.
15 jucători au marcat cel puţin un gol pentru gruparea constănţeană, locul 1 şi la acest capitol.
13 şuturi pe cadrul porţii adverse a expediat Denis Alibec în cele 11 partide jucate în ediţia curentă, dintre care șase au însemnat goluri pentru Farul.
Linii de clasament
1. Farul Constanţa 16 11 4 1 19-11 37
16. CS Mioveni 16 1 5 10 9-24 8
Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport, DIGI Sport și ORANGE Sport.
Sursa www.lpf.ro
Etapa a 17-a
Vineri, 4 noiembrie
Ora 18.00 FC Botoșani – FC Voluntari
Ora 21.00 Farul Constanța – CS Mioveni
Sâmbătă, 5 noiembrie
Ora 15.00 FC Argeș – Sepsi OSK Sf. Gheorghe
Ora 18.00 Petrolul Ploiești - UTA Arad
Ora 21.00 Universitatea Craiova - Universitatea Cluj
Duminică, 6 noiembrie
Ora 16.15 FC Hermannstadt – Chindia Târgoviște
Ora 21.00 FCSB – FC Rapid
Luni, 7 noiembrie
Ora 21.00 CFR Cluj - FC U Craiova