CASA Liga 1 | Echipa primei etape

CASA Liga 1 | Echipa primei etape

Liga Profesionistă de Fotbal a dat publicităţii componenţa celui mai bun „11” al primei runde care cuprinde câte doi jucători de la CSU Craiova, Sepsi, Rapid şi CFR Cluj şi câte unul de la FC Botoşani, Farul şi Dinamo. Antrenorul etapei a fost desemnat Dario Bonetti, tehnicianul lui Dinamo.

Iată cum arată echipa ideală a primei etapei din sezonul 2021-2022:

PORTAR

Eduard Pap (FC Botoşani / 27 de ani) - A debutat în cel de-al optulea sezon pe prima scenă cu un penalty apărat şi cu alte câteva intervenţii prin care a ţinut neatinsă plasa porţii moldovenilor.

FUNDAŞI

Mihai Bălaşa (Universitatea Craiova / 26 de ani) - A dat siguranţă defensivei prin intervenţiile sale. De asemenea, s-a remarcat şi prin calitatea paselor.

Bogdan Mitrea (Sepsi OSK / 33 de ani) - Din postura de căpitan, fundaşul covăsnenilor şi-a condus echipa spre victorie. A înscris al 26-lea gol din carieră în Liga 1.

Cristian Săpunaru (Rapid / 37 de ani | foto) - Este antrenorul giuleştenilor din teren, experienţa sa fiind un mare câştig pentru Rapid, care a revenit în Liga 1 după șase ani.

MIJLOCAŞI

George Cîmpanu (Universitatea Craiova / 20 de ani) - Tânărul mijlocaş al craiovenilor a făcut un joc foarte bun. A pasat decisiv pentru singurul gol al meciului.

Ciprian Deac (CFR Cluj / 35 de ani) - A înscris pentru a 68-a oară în Liga 1, 58 de goluri fiind reuşite în tricoul grupării clujene.

Romario Pires (Farul / 32 de ani) - A făcut un joc defensiv foarte bun, oprind la timp încercările ofensive lansate de arădeni.

Deian Sorescu (Dinamo / 23 de ani) - A fost jucătorul etapei, asta datorită celor trei goluri marcate, dar şi a modului în care, din postura de căpitan, şi-a condus echipa spre victorie.

ATACANŢI

Rajko Rep (Sepsi OSK / 31 de ani) - Introducerea sa pe teren în repriza secundă a sporit forţa atacului covăsnenilor. A marcat la debut.

Adrian Bălan (Rapid / 31 de ani) - A marcat golul care a adus victoria giuleştenilor. A fost a 38-a reuşită în 129 de meciuri bifate pe prima scenă.

Claudiu Petrila (CFR Cluj / 20 de ani) - A fost din nou decisiv pentru clujeni, la fel ca în prima etapă din stagiunea trecută, când a marcat golul victoriei cu Academica.

ANTRENORUL ETAPEI

Dario Bonetti (Dinamo / 59 de ani) - A revenit în Ştefan cel Mare după nouă ani şi a reuşit, după doar câteva antrenamente, să-i mobilizeze pe jucători, care au răspuns pe teren cu un joc bun, la finalul căruia Dinamo a luat toate cele trei puncte.

Sursa www.lpf.ro

 

Etapa 1 | Rezultate

FC Botoşani – FCSB 0-0

Sepsi Sf. Gheorghe – Academica Clinceni 2-0

CFR Cluj – FC U Craiova 3-2

Gaz Metan – CS Mioveni 1-0

Univ. Craiova – FC Argeş 1-0

UTA Arad – Farul Constanţa 0-0

Rapid – Chindia 1-0

Dinamo – FC Voluntari 3-2

 

Etapa 2 | Program

Vineri, 23 iulie

Ora 18.30 FC Argeș - UTA Arad

Ora 21.30 CS Mioveni - FC Rapid

Sâmbătă, 24 iulie

Ora 18.30 FC Voluntari - FC Botoșani

Ora 21.30 Academica Clinceni - CFR Cluj

Duminică, 25 iulie

Ora 18.30 FC Viitorul - Gaz Metan Mediaș

Ora 21.30 FCSB - Universitatea Craiova

Luni, 26 iulie

Ora 18.30 Chindia Târgoviște - Sepsi OSK Sf. Gheorghe

Ora 21.30 FC U Craiova – Dinamo

Partidele vor fi transmise în direct de LOOK Sport, DIGI Sport și TELEKOM Sport.

 

Etapa 3 | Program

Vineri, 30 iulie

Ora 18.30 Gaz Metan Mediaș - FC Argeș

Ora 21.30 Rapid Bucuresti – Farul Constanța

Sâmbătă, 31 iulie

Ora 18.30 FC Voluntari - FC U Craiova 1948

Ora 21.30 CFR Cluj - Chindia Târgoviște

Duminică, 1 august

Ora 18.30 Universitatea Craiova – FC Botoșani

Ora 21.30 UTA Arad - FCSB

Luni, 2 august

Ora 18.30 Sepsi OSK Sf. Gheorghe – CS Mioveni

Ora 21.30 Dinamo București – Academica Clinceni

Partidele vor fi transmise în direct de LOOK Sport, DIGI Sport și TELEKOM Sport.