CASA Liga 1 | Echipa etapei a 16-a

CASA Liga 1 | Echipa etapei a 16-a

LPF a publicat pe site-ul propriu echipa rundei a 16-a. În primul “11” fac parte 3 jucători de la Dinamo, câte 2 de la FC Argeș, FCSB și CFR Cluj și câte unul de la Sepsi și Gaz Metan. Antrenorul etapei a fost desemnat Ionel Gane de la Dinamo.

PORTAR

Alexandru Greab (FC Argeş / 28 de ani) - A dat siguranţă echipei prin intervenţiile sale. A dovedit că este portarul pe care argeşenii se pot baza în lupta pentru atingerea obiectivelor.

FUNDAŞI

Deian Sorescu (Dinamo / 23 de ani) - Este cel mai în formă jucător din lotul roş-albilor. Şi-a trecut în cont o nouă pasă de gol, a cincea în ediţia curentă.

Bogdan Mitrea (Sepsi OSK / 33 de ani) - Experimentatul fundaş al covăsnenilor a fost la înălţime! A făcut faţă cu brio atacurilor adverse, fiind mai mereu primul în duelurile cu adversarii.

Sylvain Deslandes (FC Argeş / 23 de ani) - S-a achitat perfect de sarcinile defensive. În plus, a înscris singurul gol al meciului, reuşită graţie căreia argeşenii au bifat prima victorie în deplasare din acest sezon.

Risto Radunovic (FCSB / 28 de ani) - A avut un debut excelent pentru roş-albaştri. A dominat flancul stâng, reuşind şi o centrare forte bună la prima reuşită din contul bucureştenilor.

MIJLOCAŞI

Diego Fabbrini (Dinamo / 30 de ani) - Şi-a pus în valoare tehnica superioară, participând la majoritatea acţiunilor ofensive iniţiate de dinamovişti. A înscris primul său gol din acest campionat.

Ciprian Deac (CFR Cluj / 34 de ani) - A marcat pentru a cincea oară în acest sezon de CASA Liga 1, golul reuşit de decarul clujenilor fiind printre cele mai frumoase înscrise în etapa a 16-a.

Florin Tănase (FCSB / 26 de ani) - Decarul bucureştenilor a avut o nouă evoluţie fantastică! A înscris de două ori şi a ajuns la 11 reuşite în acest sezon, în care a mai izbutit şi două pase decisive.

ATACANŢI

Jose Manuel Silva Oliveira (Gaz Metan / 30 de ani) - A înscris primele goluri în tricoul medieşenilor, reuşitele sale aducând echipei sale o victorie importantă, graţie căreia s-a apropiat de locurile care duc în play-off.

Adam Nemec (Dinamo / 35 de ani) - Veteranul din atacul dinamoviştilor a marcat un gol, al 20-lea în 71 de meciuri disputate Liga 1, şi a deviat decisiv la reuşita lui Fabbrini.

Valentin Costache (CFR Cluj / 22 de ani) - A făcut unul dintre cele mai bune meciuri sub culorile ardelenilor. A marcat un gol şi a produs alte câteva ocazii importante.

 

ANTRENORUL ETAPEI

Ionel Gane (Dinamo / 49 de ani) - Chiar dacă s-a confruntat cu multe probleme de lot, a reuşit să formeze o echipă competitivă, care a izbutit a treia victorie în cinci jocuri cu el pe bancă, succesul apropiindu-i pe dinamovişti la doar două puncte de locul 6.

Sursa www.lpf.ro

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.