Liga a 4-a / Înainte de toate, Venus merită respect!

Liga a 4-a / Înainte de toate, Venus merită respect!

De principiu, AJF Călăraşi, aşa cum a şi precizat pe contul de Facebook, ar intenţiona să reia campionatul ligii a 4-a, undeva la jumătatea lunii iunie, desigur totul depinde de evoluţia pandemiei de coronavirus, însă nici până în momentul de faţă forul fotbalistic judeţean n-a prezentat vreun „scenariu” privind continuarea competiţiei, întreruptă imediat după disputarea jocurilor din cadrul etapei a 20-a.

Într-un astfel de context perfect incert, pluteşte în aer un zvon care nu face cinste fotbalului călărăşean în ansamblul lui.

Surse credibile au „dezvăluit” că în cazul în care campionatul se va relua în sistemul play – off / play-out, echipa aflată în acest moment pe primul loc în clasament să nu fie „invitată” în play – off, acolo unde ar putea evolua, să zicem, primele 8 echipe din top. Pentru că oricum nu are dreptul de a reprezenta judeţul la barajul de promovare dacă se va clasa şi la final tot pe poziţia pe care o ocupă acum, Venus Independenţa e „suspectată” că are „manipula” şi această parte secundă a campionatului în sensul în care ar direcţiona punctele puse în joc în funcţie de nişte interese meschine. Pe scurt, prezenţa ei nu e necesară pentru că ar vicia play – off-ul!

O „idioţenie” mai mare ca asta n-am auzit în viaţa mea, mai ales că urmăresc îndeaproape campionatul ligii a 4-a de foarte mulţi ani. Să mă şi explic!

În primul rând, n-am auzit vreodată pe cineva măcar sugerând ideea că Venus a devenit campioană judeţeană (7, 8 titluri parcă are în vitrină!), în urma unor înţelegeri făcute pe sub masă. Ştiu prea bine că de fiecare dată, echipa finanţată de Societatea Agricolă Agrozootehnica SA Independenţa, datorită pasiunii nemărginite pentru fotbal a lui Constantin Anghel şi Ion Radu, de câte ori a devenit campioană, a făcut-o într-o manieră care nu lăsa loc nici unui dubiu!

În fiecare sezon, Venus s-a aliniat la start cu fotbalişti care cunosc tainele acestui joc iar evoluţia lor a fost încântătoare nu doar pe teren propriu ci şi în deplasare. Mărturie stau rezultatele obţinute nu doar în faţa echipelor mici ci şi a „granzilor”. Conducerea executivă a făcut investiţii consistente transferând jucători care au lăsat, repet, o impresie aparte de fiecare dată. Chiar şi în acest sezon, în ciuda faptului că ştia prea bine că echipa nu poate participa la barajul de promovare în L3, stafful administrativ nu s-a mulţumit cu puţin. Dimpotrivă, a căutat jucători pe piaţa Capitalei pe care i-a adus la Independenţa ca s-o menţină pe Venus în vârf, iar prezenţa lui Emil Ducu Ninu, ca să pomenesc doar un singur nume chit că-i voi supăra pe toţi ceilalţi, e mai mult decât o simplă dovadă a interesului pentru fotbal, pentru spectacol, pentru performanţă. Uitaţi-vă şi pe linia de clasament: 18 victorii şi 2 egaluri din 20 de partide disputate!

Ca să fiu şi mai clar, în fiecare an, obiectivele sunt: campionatul şi Cupa României – Faza judeţeană. Adică tot!

În al doilea rând, Venus a respectat întotdeauna competiţia pe care a „îmbunătăţit-o” contribuind nu doar cu condiţii bune de joc ci şi cu toate taxele plătite dacă nu anticipat, măcar „la zi”.

În al 3-lea rând, echipa are un reprezentant şi în boardul AJF. Preşedintele executiv, Ion Radu este vicepreşedinte AJF Călăraşi, după părerea mea încă o garanţie a faptului că Venus nu-i un club oarecare, cu evoluţii oscilante, „traficant” de puncte, în funcţie de conjuncturi.

În al 4-lea rând dacă actualul sezon ar continua în sistemul play – off / play-out, Venus a pierdut un singur punct (1-1 în deplasare cu Partizan Crivăţ) în faţa formaţiilor clasate pe locurile 2-8. Iar dacă se va aplica Tabelul Berger 8 pentru stabilirea calendarului jocurilor, atunci Venus va trebui să joace 4 partide acasă şi 3 în deplasare. Cine-şi imaginează că Zeciu&Co se vor face de râs acasă, cu Dunărea Ciocăneşti, Unirea Mânăstirea, Partizan Crivăţ (ocazie excelentă pentru a-şi lua revanşa!) sau Viitorul Curcani, neapărându-şi măcar cu vreuna dintre ele în mod corect şansele? Nici nebunii nu-s chiar atât de nebuni!

Înainte de toate, Venus merită respect! Oamenii care muncesc de mulţi ani la edificarea acestui brand nu concep decât primul loc, văzându-şi şi lungul nasului atunci când pretenţiile de liga a 3-a depăşeau finanţele clubului. O miză care înseamnă nu doar bani mulţi cheltuiţi anapoda ci şi organizare, seriozitate, respect faţă de competiţie.

Venus e un exemplu de bune practici. Şi asta o recunosc până şi cei mai cusurgii dintre rivali. Ce bine ar fi fost ca în fiecare comună din acest judeţ să există o astfel de „făbricuţă” de fotbal, cum e Venus. Campionatele patronate de AJF Călăraşi ar fi fost infinit mai atractive, mai spectaculoase!