Venus Independenţa a debutat cu dreptul în retur, obţinând două victorii din tot atâtea partide disputate.
În prima etapă, echipa antrenată de Ilie Zeciu a câştigat partida de acasă cu Unirea Dragalina, scor 3-2 pentru ca sâmbătă să se impună clar la Dragoş Vodă cu 5-0 în faţa Victoriei.
Pentru retur, Venus propune 7 nume cu care speră să încheie sezonul pe podium.
În linia defensivă, campioana en-titre s-a întărit cu Alexandru Chiva (fundaş central), revenit după o jumătate de sezon în care a jucat la AS Mihai Bravu. Pe „stânga”, Venus mizează pe tânărul Alexandru Zane (17 ani), sosit de la Progresul Spartac.
La mijlocul terenului îi întâlnim pe Gabriel Voinescu, şi el fost component al echipei, ultima oară la AS Potlogi (jud. Dâmboviţa), Mădălin Gheorghe „Leo” (CS Tunari) şi Alexandru Ion (19 ani), venit de la Berceni.
Şi atacul a fost „întărit”. Cel mai „sonor” transfer este cel al lui Mircea Ştefan, ultima oară la Zarea Cuza Vodă. În vârstă de 33 de ani, Mircea Ştefan a fost unul dintre golgetrii campioanei Venus în sezonul precedent. În „avanposturi”, Zeciu va miza şi pe „buldozerul”, Constantin Baicu, transferat din campionatul judeţean Dâmboviţa de la ACS Coada Izvorului.
La capitolul „plecări” figurează 7 jucători: Cristi Chiriţă (fundaş central), Paul Tecaru şi Alin Niţă (ambii fundaşi centrali) şi atacanţii, Daniel Niţă, C. Vlad, Daniel Ene şi Emil Vleoangă.
Etapa viitoare, Venus va juca acasă cu Dunărea Grădiştea, partida fiind programată sâmbătă, 9martie de la ora 15.00.
După 18 jocuri disputate, Venus se află pe locul 4 cu 32 de puncte fiind devansată de Mostiştea Ulmu (46 de puncte – 17 jocuri), Unirea Mănăstirea (39 de puncte – 18 jocuri) şi Dunărea Ciocăneşti (36 de puncte – 18 partide)
Linie de clasament
4. Venus 18 10 2 6 53/23 32
Venus / Veniri
Alexandru Chiva, fundaş central / AS Mihai Bravu
Gabriel Voinescu, mijlocaş central / AS Potlogi
Mădălin Gheorghe „Leo”, mijlocaş / CS Tunari
Constantin Baicu, atacant / ACS Coada Izvorului
Mircea Ştefan, atacant / Zarea Cuza Vodă
Alexandru Ion, mijlocaş (junior) / ACS Berceni
Alexandru Zane, fundaş stânga (junior) / Progresul Spartac