Liga 3 | Modelenii de la Înainte se reunesc pe 16 ianuarie

Liga 3 | Modelenii de la Înainte se reunesc pe 16 ianuarie

Înainte Modelu se reuneşte luni, 16 ianuarie, pentru startul pregătirilor de iarnă, au anunţat responsabilii clubului pe pagina oficială de Facebook. „Antrenorul ACS Înainte Modelu, Costel Ilie, sună adunarea luni, 16 ianuarie 2023. Împreună cu stafful a stabilit și programul de pregătire in care vor fi și meciuri amicale. La reunire vor fi prezenți toți componenții lotului, cu excepția lui Cosmin Ion, care și-a încetat raporturile contractuale cu clubul nostru. Cu programul vom reveni în scurt timp.”, se arată în mesajul postat pe Facebook.

Înainte Modelu s-a clasat la finele anului trecut pe locul 4 în clasamentul Seriei 3, obţinând în urma celor 15 partide disputate, 6 victorii, 6 egaluri şi 3 înfrângeri (golaveraj 22-21). Cu cele 24 de puncte în cont, modelenii ocupă locul 4, ultimul calificant în play-off.

În cele 3 meciuri rămase din disputat în cadrul sezonului regulat, modelenii vor juca de două ori acasă, în ordine cu Farul 2 Constanţa (11 martie, etapa 16) şi FC Voluntari 2 (18 martie, etapa 17) şi o dată în deplasare cu Agricola Borcea (25 martie, etapa 18.)

Jocuri amicale programate în această pauză competiţională

28 ianuarie 2023, Stadion Modelu

Înainte Modelu - CSU Știința București

4 februarie 2023, teren sintetic Buzău:

Metalul Buzău - Înainte Modelu

CSU Știința București ocupă locul 5 în Liga 4 bucureșteană, cu 27 puncte după 14 meciuri (9 victorii și 47 de goluri marcate, la 2 puncte de locul 4, cu șanse mari de calificare în play-off)

Metalul Buzău se află pe locul 2 în topul Seriei 2, Liga 3, cu 32 puncte acumulate în 15 meciuri, golaveraj 38-10. Unul din tehnicienii formaţiei buzoiene este călărăşeanul, Mircea Ştefan.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.