Astăzi de la ora 12.00, Înainte Modelu va disputa un joc de verificare în Capitală cu liderul campionatului Bucureşti, FC Dinamo. Testul este programat pe terenul din incinta Complexului Sportiv Ion Ţiriac.
Antrenorul Costel Ilie va avea la dispoziţie întreg lotul inclusiv ultima noutate, mijlocaşul Gabriel Boicu (21 de ani), sosit de la Gloria Albeşti.
CS FC Dinamo, antrenat[ de Andrei Cristea, ocupă primul loc în clasament, obţinând după 14 meciuri jucate 13 victorie şi o înfrângere (golaveraj 85-7). Din lotul dinamoviştilor susţinuţi de Nicolae Badea ar putea face parte şi fostul jucător al Dunării Călăraşi, Bodo Kanda.
După acest joc, modelenii se pregătesc pentru cantonamentul de o săptămână (12-19 ifebruarie), la Covasna, acolo unde vor disputa şi un amical cu Sepsi 2 Sf. Gheorghe, programat cel mai probabil miercuri, 15 februarie.
Lot Înainte Modelu: Alexandru Petreacă, George Dobre (căpitan), Robert Andreescu, Liviu Gheorghe, Ionuț Trancă, Daniel Gheorghe, Ștefan Istrati, Yunus Olabanji Fatai, Cătălin Măgureanu, Sabin Leciu, Marian Ciobotaru, Mădălin Guță, Antonio Smădu, Marian Budică, Enzo Cristescu, Rafael Grigoraș, Matei Babaua, Rareș Toader, Gabriel Boicu.