Patru din patru, toate pierdute! Acesta este bilanțul înregistrat de Agricola Borcea în acest început de sezon, cel mai prost de când evoluează în liga 3!
Ultima “ispravă” a fost realizată sâmbătă, tot pe teren propriu, în fața ilfovenilor de la CS Afumați care au câștigat cu 2-0, ambele goluri fiind marcate spre final prin Al. Ciucur (80) și V. Beșleagă (90+1). A fost al 4-lea coșmar, la rând, suferit de Agricola în fața ilfovenilor care au urcat chiar pe primul loc în clasament, și ca urmare a pasului încâlcit făcut de Dunărea la Ovidiu.
Aflată pe un neverosimil loc 10, adică ultimul, Agricola are în față un program dificil. Urmează deplasarea la Albești pentru duelul cu Gloria, apoi meciul de acasă cu Dunărea Călărași, ce va fi tratat special de antrenorul Mihali care nu concepe să piardă în fața “conjudețenelor”. Apoi, din nou în deplasare la Amara după care meciul de acasă cu Farul 2 Constanța. Câteva sincope ar fi suficiente pentru Agricola să piardă definitiv contactul cu partea superioară a clasamentului, acolo unde s-a aflat în urmă cu doar câteva luni când se pregătea să joace, în premieră, în play-off. Ca să glumim puțin, e bine că primarul Aniel Nedelcu, singurul fan înrăit al echipei, a investit în această vară și în Avântul Pietroiu. Dacă Agricola se va tot duce la vale, măcar Pietroiu să capete puțin avânt spre…L3.
Altfel, Agricola trebuie resuscitată rapid iar pe lângă resursele de care dispune, Aniel Nedelcu să facă rost și de o mână de… noroc pe care s-o împrăștie peste o echipă care n-a mai zâmbit din 1 aprilie, anul acesta.
Agricola Borcea
Rezultate în sezonul 2022-2023
Et. 1 Agricola – FC Voluntari 2 2-3
Et. 2 Agricola – Recolta Gh. Doja 0-2
Et. 3 Gloria Băneasa – Agricola 3-2
Et. 4 Agricola – CS Afumați 0-2
Ce urmează
Et. 5 Gloria Albești – Agricola (24.09.)
Et. 6 Agricola – Dunărea Călărași (01.10.)
Et. 7 CS Amara – Agricola (08.10)
Et. 8. Agricola – Farul 2 Constanța (15.10.)
foto arhivă