Viorel Ivanciu: A fost un joc care a făcut o foarte bună propagandă futsalului!

Viorel Ivanciu: A fost un joc care a făcut o foarte bună propagandă futsalului!

În prologul etapei a 11-a a sezonului regulat al ligii I, Futsal Club Dunărea a avut o comportare meritorie încheind la egalitate partida cu campioana, Informatica Timişoara, scor 4-4. Şoty&Co au avut multe momente în care au jucat de la egal la egal cu elevii lui Robert Lupu, reuşind să revină de la 0-2 la 3-2 în startul părţii a 2-a. Pe de altă parte, toate reuşitele echipei noastre au fost spectaculoase putând figura oricând pe un generic TV.

Viceprimarul Viorel Ivanciu a urmărit cu sufletul la gură evoluţia echipei noastre arâtându-se extrem de deranjat de maniera părtinitoare de arbitraj a tandemului Daniel Decă (Brăila) – Vlad Ciobanu (Iaşi). Ultimul a decis chiar eliminarea eronată a lui Cesar Ribeiro din prima repriză, lucru de care au profitat bănăţenii care au înscris rapid pentru 0-2. “Am văzut astăzi un meci care a făcut o foarte bună propaganda futsalului. Echipa noastră a fost la înălţime, i-am şi felicitat imediat după terminarea duelului pentru modul în care a evoluat. Am întâlnit un adversar extrem de dificil însă asta nu ne-a împiedicat să jucăm de la egal la egal cu el. Am câştigat un punct, după un meci epuizant. E bine şi asta ne dă încredere pentru partida viitoare de la Miercurea Ciuc cu Imperial, un al nume greu din futsalul românesc” a declarat pentru www.arenamedia.ro viceprimarul Ivanciu care a continuat “Băieţii au simţit căldura publicului şi le mulţumesc în numele lor tuturor celor care au fost în sală. Sunt sigur că au plecat mulţumiţi şi sper şi încrezători că am reuşit să reconstruim la Călăraşi, în condiţii vitrege, o echipă capabilă să ţină în şah campioana dar şi celelate forţe ale futsalului românesc.”

Duminică au continuat partidele din runda a 11-a. Aşa cum era de aşteptat, Imperial WET Miercurea Ciuc a câştigat cu 11-1 partida cu SCM Gloria. Viitoarea noastră adversară a strâns 22 de puncte, urcând pe 4 în clasament.

Final previzibil şi la Galaţi, acolo unde Unoted a dispus cu 5-1 de ieşenii de la Futsal Poli. United revine pe primul loc cu 25 de puncte, având cu unul mai mult decât Informatica Timişoara, ocupanta locului 2.

Dunărea se află pe 5 şi îşi va păstra această poziţie indifferent de rezultatele jocurilor programate luni.

 

Etapa a 11-a

Dunărea Călăraşi – Informatica 4-4

SCM Gloria – Imperial WET M. Ciuc 1-11

United Galaţi – Futsal Poli Iaşi 5-1

Luni, 26 noiembrie

16.00 Autobergamo Deva – Bukovina Vicov

18.00 FK Odorheiu Secuiesc – CFF Clujana

 

Clasament

1. United Galaţi           11   9   1   1    56-22    25

2. Informatica               11   7   3   1    67-23    24

3. Autobergamo          10   7   2   1    74-24    23

4. Imperial WET          11   7   1   3    70-31    22

5. Dunărea Călăraşi   11   6   3   2    56-29    21

6. FK Odorheiu           10   4   2   4    62-50    14

7. Futsal Poli Iaşi        11   4   0   7    33-36    12

8. SCM Gloria             11   2   0   9    22-71      6

9. Bukovina Vicov      10   1   0    9    27-98     3

10. CFF Clujana         10   0   0  10  18-101    0

 

Etapa a 12-a / Duminică, 9 decembrie (ultima din 2018)

Informatica Timişoara – Autobergamo Deva

Bukovina Vicov – FK Odorheiu Secuiesc

CFF Clujana – United Galaţi

Futsal Poli Iaşi – SCM Gloria Buzău

Imperial WET M. Ciuc – Dunărea Călăraşi

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.