Futsal / V. Ivanciu: Calificarea băieţilor în Final Four-ul Cupei este absolut meritată!

Futsal / V. Ivanciu: Calificarea băieţilor în Final Four-ul Cupei este absolut meritată!

Viceprimarul Viorel Ivanciu a fost prezent sâmbătă seară în Sala Polivalentă Ion C. Neagu urmărind cu sufletul la gură partida pe care Dunărea a susţinut-o împotriva harghitenilor de la FK Odorheiu Secuiesc din cadrul sferturilor de finală ale Cupei României la futsal, ediţia 2018 – 2019. La final, l-au impresionat nu doar rezultatul ci şi maniera în care au evoluat Şoty&Co.

„Calificarea băieţilor noştri în Final Four-ul Cupei României, în premieră, este absolut meritată. Am jucat foarte bine împotriva unei echipe de tradiţie care ştie foarte bine acest joc. Am câştigat la un scor pe care nu multă lume îl anticipa înainte de start. Îi felicit din inimă pe băieţi care, din punctul meu de vedere, se află pe drumul cel bun. Au obţinut victorii pe linie până acum şi sper ca această serie minunată să continuie chit că ne aşteaptă, de acum, meciuri extrem de dificile. Echipa noastră a arătat şi sâmbătă atitudine, determinare, forţă ceea ce-mi dau încredere că va avea evoluţii bune şi chiar foarte bune şi în play – off. Asta înseamnă că am procedat bine că ne-am opus desfiinţării în vară şi am luat-o de la capăt deşi foarte puţini dintre noi mai credeam posibil acest lucru. În numele băieţilor, le mulţumesc călărăşenilor care au fost sâmbătă seară alături de ei, susţinându-i şi încurajându-i permanent.” a declarat pentru www.arenamedia.ro Ivanciu care a continuat „Încercăm să obţinem dreptul de a organiza aici la Călăraşi penultima fază a Cupei, Final Four-ul sau faza semifinalelor. Va fi greu pentru că în această „licitaţie” şi-au anunţat intenţia de a participa şi Hunedoara şi Galaţi. Dar sper să ieşim învingători. Ar fi ceva extraordinar să aducem Cupa la Călăraşi şi de ce nu?, s-o câştigăm în faţa suporterilor noştri. Am demonstrat deja că putem organiza competiţii de anvergură, chiar cu participare internaţională găzduind, în două rânduri, în această sală polivalentă două turnee de calificare la EURO.  Sper să conteze această „experienţă” iar Federaţia să ne ofere această şansă de a organiza aici partidele din semifinale.”

 

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.