FUTSAL / Supercupa României merge la Miercurea Ciuc!

FUTSAL / Supercupa României merge la Miercurea Ciuc!

Lovitura de începere pentru noul sezon, 2019-2020, în futsalul românesc a fost dată miercuri, 4 septembrie, la Buzău, odată cu disputarea Supercupei României!

Confruntarea găzduită de Sala Sporturilor “Romeo Iamandi” din Buzău a opus formațiile Imperial WET Miercurea Ciuc, deținătoarea titlului de campioană a țării, și Futsal Club Dunărea Călărași, câștigătoarea Cupei României.

Câștig de cauză a avut Imperial WET, care s-a impus cu scorul de 5-1 (2-0), la capătul unui meci foarte spectaculos. După titlul de campioană a României, gruparea harghiteană cucerește astfel cel de-al doilea trofeu din istorie!

Imperial WET a început tare confruntarea și a deschis scorul prin Hector, în minutul 2. Ciucanii au încercat și au reușit în multe momente să-și impună ritmul în fața unei echipe căreia i-au lipsit trei oameni importanți: Plugari, Pinto și Krstic.

Tot campioana a fost cea care a marcat, în minutul 15, prin Richard Iszlai, mezinul echipei din Harghita, care a finalizat o schemă, din repunere de la margine, perfectă! 2-0 pentru Imperial WET Miercurea Ciuc a fost scorul pauzei.

La reluare, Dunărea a redus din diferență și a avut chiar ocazia de a egala. Campioana a apăsat însă pe accelerație și a mai marcat de trei ori, gestionând pefect un final în care călărășenii au ratat o lovitură de la 10 metri și au jucat “5 contra 4”.

Luni, 9 septembrie, la Călărași, Dunărea și Imperial WET vor reedita meciul de la Buzău într-o partidă contând pentru etapa I a noului sezon al Ligii I la futsal!

Supercupa României de la Buzău a marcat intrarea futsalului românesc într-o nouă eră. Meciul de la Buzău a fost primul în care combatantele au fost obligate, conform noului regulament, să folosească pe toată durata meciului un jucător născut în 1996 sau chiar mai tânăr.

Imperial WET a contat la Buzău pe serviciile a doi jucători sub 23 de ani, Istvan Hadnagy și Richard Iszlai, care s-au descurcat foarte bine. Iszlai a și marcat, în timp ce Hadnagy a dat o pasă de gol.

Dunărea a avut pe foaia de joc la Buzău patru jucatori sub 23 de ani, Ovidiu Aramă, Marius Arhire, Gelu Nițu și Andrei Ghiuță. Primii doi au jucat până spre finalul meciului, atunci când a intrat pe teren și Nițu.

Imperial WET – Futsal Club Dunărea 5-1 (2-0)

Au marcat: Hector, Iszlai, Savio, Prsic, Alvaro / Ribeiro

Arbitri: Liviu Chița, Marian Ivănescu; Ionel Boharu

Imperial WET Miercurea Ciuc: Victor Lopez Gonzales, Gică Dospinescu portari; Hector Blazquez, Alvaro De Luis Yubero, Florin Matei, Marko Prsici, Bogdan Covaci, Cristian Matei, Andre Luiz Fernandes, Adrian Pânzaru, Stefan Rakici, Laszlo Szocs, Levente Tanko, Savio Valadares

Antrenor: Sito Rivera

Dunărea Călărași: Petrișor Toniță, Andrei Moldovanu, Eugen Cinaru – portari; Ionuț Movileanu, George Tomescu, Andrei Ghiuță, Robert Vârlan, Doru Rotaru, Maricină Plugaru, Mădălin Nițu, Stefan Krstici, Ovidiu Aramă, Paulo Pinto, Yanez Galan, Cesar Ribeiro, Marius Arhire, Thiago Monteiro

Antrenor: Marian Șotârcă

Sursa text si foto www.frf.ro

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.