Sub comanda lui Marian Şotârcă, Dunărea a câştigat duminică la Călăraşi în faţa unui public admirabil Cupa României, ediţia 2018-2019 învingând în ultimul act al competiţiei puternica formaţie gălăţeană, United, cu scorul de 2-1. Antrenor dar şi jucător, Şoty a explicat într-un interviu acordat www.frf.ro secretul care a stat în spatele acestei reuşite de excepţie pentru futsalul călărăşean. „Nu știu dacă putem vorbi despre un secret, despre o rețetă magică! Nu e nici întâmplare, asta e clar. Imediat după ce am fost anunțați că vom continua am reușit să aducem câțiva jucători de valoare, care s-au alăturat celor care erau deja aici. Împreună am reușit să formăm un grup, o familie. Am muncit zi de zi, cu o înverșunare incredibilă, și am crescut permanent. Rezultatele reprezintă cea mai bună dovadă. Așadar, muncă, foarte multă muncă, pasiune, devotament, acestea sunt ingredientele succesului din Cupa României.” a spus Şotârcă, extrem de fericit după ce a bifat şi primul trofeu în calitate de antrenor, obţinut în faţa echipei sub tricoul căreia a devenit vicecampion şi a disputat o finală de Cupă..
„Vă spun cu toată sinceritatea că nu mă gândeam. În vară nu știam dacă vom mai continua, dacă vom mai exista! Până la urmă decizia de a continua s-a dovedit una inspirată, una care a fost, iată, răsplătită cu această bucurie unică. Au trecut câteva ore de la victoria din finala Cupei României și tot am impresia că visez, că nu e adevărat!”
Marian Şotârcă pentru www.frf.ro
sursa foto Facebook Futsal Club Dunarea Calarasi