Futsal / Et. 11: Dunărea – Informatica, sâmbătă, 24 noiembrie, ora 18.00

Futsal / Et. 11: Dunărea – Informatica, sâmbătă, 24 noiembrie, ora 18.00

Partida cu Informatica Timişoara, din cadrul etapei a 11-a, se va desfăşura în Sala Polivalentă Ion C. Neagu, începând cu ora 18.00.

Derby-ul etapei a 11-a a sezonului regulat al ligii I la futsal se va disputa la Călăraşi. Sâmbătă, 24 noiembrie, Sala Polivalentă Ion C. Neagu va găzdui începând cu ora 18.00 duelul dintre Futsal Club Dunărea şi „supercampioana” ediţiei precedente, Informatica Timişoara. Bănăţenii, antrenaţi de selecţionerul României, Robert Lupu, ocupă locul 2 cu 23 de puncte la 3 lungimi distanţă de Dunărea, locul 4. În tur, pe 17 septembrie, Informatica s-a impus greu cu 3-2.

Sâmbătă va fi cea de-a 9-a confruntare all – time dintre cele două echipe. Prima partidă s-a desfăşurat la Timişoara pe 23 noiembrie 2015, în cadrul etapei a 12-a, Informatica impunându-se cu 5-3. Din cele 8 jocuri directe, 7 au avut loc în campionat şi una în Cupa României. Bănăţenii au obţinut 7 victorii iar Dunărea, una. Se întâmpla pe 12 septembrie 2016, în cadrul etapei a 2-a, Dunărea – Informatica 5-3.

 

Informatica a luat totul în sezonul precedent

Informatica a dominat sezonul precedent al ligii I. A câştigat campionatul trecând de United Galaţi (3 victorii la rând din 5) şi a cucerit Cupa României, învingând în finală pe Autobergamo Deva cu 10-9. Echipa lui Robert Lupu şi-a trecut în vitrina clubului şi Supercupa României, trofeu pe care l-a câştigat în urma finalei disputate cu Autobergamo Deva (finalista Cupei României!), scor 4-3. În palmaresul bănăţenilor mai figurează o Cupă a României (ed. 2016 – 2017) şi o finală de campionat (2015 – 2016).

Pentru acest sezon, antrenorul Robert Lupu are la dispoziţie următorul lot:

Portari: Vlad Iancu, Roberto Voin, Theodor Lungu

Jucători: Liviu Ruxandari, Dumitru Mimi Stoica, Valentin Ilaş, Darius Nastai, Robert Lupu, Andre Nogueira Deco, Flavio Gomes, Pedro Da Silva, Daniel Araujo, Savio Valadares, Denys Ovsiannikov, Dmytro Bondar, Robert Lupu

 

Dispute anterioare

Ediţia 2018 – 2019

Et. 2 / 17.09.2018 Informatica – Dunărea 3-2

Ediţia 2017 – 2018

Et. 1 / 28.08.2017 Dunărea – Informatica 2-4

Et. 10 / 14.11.2017 Informatica – Dunărea 7-1

Ediţia 2016 – 2017

Et. 2 / 12.09.2016 Dunărea – Informatica 5-3

Et. 13 / 28.11.2016 Informatica – Dunărea 3-2

Ediţia 2015-2016

Et. 12 / 23.11.2015 Informatica – Dunărea 5-3

Et. 25 / 11.04.2016 Dunărea – Informatica 2-3

 

Cupa României: Ed. 2016-2017 / 16-imi de finală 13.02.2017

Dunărea – Informatica 0-1

 

Etapa a 11-a

Sâmbătă, 24 noiembrie

18.00 Dunărea Călăraşi – Informatica

Duminică, 25 noiembrie

15.00 SCM Gloria – Imperial WET

18.00 United Galaţi – Futsal Poli Iaşi

Luni, 26 noiembrie

16.00 Autobergamo Deva – Bukovina Vicov

18.00 FK Odorheiu Secuiesc – CFF Clujana

 

Clasament

1. Autobergamo         10   7   2   1   74-24    23

2. Informatica              10   7   2   1   63-19    23

3. United Galaţi          10   8   1   1    51-21    22

4. Dunărea Călăraşi  10   6   2   2    52-25    20

5. Imperial WET         10   6  1   3     59-30    19

6. FK Odorheiu          10   4   2   4    62-50    14

7. Futsal Poli Iaşi       10   4   0   6    32-31    12

8. SCM Gloria            10   2   0   8    21-60     6

9. Bukovina Vicov      10   1   0   9    27-98     3

10. CFF Clujana        10   0   0  10  18-101    0