Futsal / Dunărea a dat startul pregătirilor. Prima noutate: Stefan Krstic

Futsal / Dunărea a dat startul pregătirilor. Prima noutate: Stefan Krstic

Echipa de futsal Dunărea Călăraşi, locul 5 la finalul anului trecut, s-a reunit vineri, „galben – albaştrii” efectuând şi primul antrenament sub comanda lui Marian Şotârcă. „Gata cu vacanţa. Mini – returul sezonului regular va debuta foarte devreme, mai exact în jurul datei de 19 ianuarie când vom juca acasă cu Futsal Poli Iaşi. Avem 6 examene dificile pe care sper să le trecem cu brio şi să ne calificăm în play – off. În plus, ne dorim un parcurs bun şi în Cupa României. Din aceste motive în cele două săptămâni pe care le avem la dispoziţie ne vom pregăti la Călăraşi. Zilnic vom avea câte două şedinţe de pregătire. Sper să atingem cât mai repede vârful de formă astfel încât evoluţiile noastre din campionat să ne aducă victorii” a declarat antrenorul Marian Şotârcă.

Pentru partea a doua a campionatului, Dunărea a anuţat anunţă primul transfer. Este vorba de revenirea lui Stefan Krstic, golgeterul echipei din sezonul precedent cu 17 goluri (12 goluri în cadrul sezonului regular şi 5, în play – off). Internaţionalul sârb a evoluat în ţara sa natală la echipa de primă ligă KMF Winter Sport, semnând un contract pe un an şi jumătate. „Revenirea lui Beba este de bun augur. Este un jucător foarte bun, cu multe calităţi care ne poate ajuta în partea a doua a campionatului. De asemenea, îmbucurător mai este faptul că a crescut concurenţa la nivelul lotului” a spus Şoty care nu exclude posibilitatea perfectării celui de-al doilea transfer în această pauză competiţională.

După 12 etape, Futsal Club Dunărea Călăraşi ocupă locul 5 în clasament cu 21 de puncte, fiind la 8 puncte distanţă de ocupanta primului loc, Autobergamo Deva. În mini – retur, Dunărea va juca de 3 ori acasă (în ordine cu Futsal Poli Iaşi (et. 13), Bukovina Vicov (et. 15) şi FK Odorheiu Secuiesc (et. 17)) şi de tot atâtea ori în deplasare (succesiv cu CFF Clujana (et. 14), Autobergamo Deva (et. 16) şi United Galaţi (et. 18))

 

Lot Futsal Club Dunărea Călăraşi

Portari: 1. Andrei Costin Moldovanu (13.04.1989), 82. Eugen Cinaru (10.09.1991), 12. Cătălin Costel Bejenaru (07.03.1999), 21. Igor Garcia Fernandez (Spania / 04.09.1992)

Apărători: 2. Ionuţ Movileanu (10.09.1991), 3. George Daniel Tomescu (10.04.1979), 6. Doru Cristian Rotaru (10.04.1999), 8. Marian Şotârcă (12.11.1980), 17. Monteiro Augusto Thyago (Portugalia / Brazilia / 08.07.1992)

Laterali: 5. Robert Gabriel Vârlan (09.05.1993), 7. Marian Alexandru Plugaru (18.03.1990), 9. Gelu Niţu (12.08.2000), 14. Yanez Galan Alberto (Spania / 08.09. 1990), 19. Valentin Alex (20.10.2002), Stefan Krstic (12.11.1993)

Pivoţi: 11. Gabriel Şerban (25.11.1987), 4. Andrei Dănuţ Ghiuţă (11.10.2000)

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.