De 6 sezoane la Călăraşi, Andrei Moldovanu a pus serios umărul la câştigarea în premieră de către Dunărea a trofeului Cupei României la futsal, ediţia 2018-2019. Alături de colegul său, spaniolul Igor Garcia Fernadez, Moldo (va împlini 30 de ani luna viitoare pe 13) a făcut minuni în poartă atât în semifinala cu Autobergamo Deva (scor 5-2) cât şi în finala cu United Galaţi (scor 2-1).
Joi seară s-a aflat alături de colegii săi oferind autografe copiilor care vor să-i calce pe urme. Am reuşit să-l „răpim” preţ de câteva minute oferindu-ne gândurile sale după performanţa istorică înregistrată duminică seară la Călăraşi.
Andrei, felicitări, ai fost unul dintre artizanii victoriilor echipei noastre în Final Four, ai apărat foarte bine şi împreună cu colegul tău Igor Garcia, aţi ferecat foarte bine poarta. Cum ţi s-a părut acest Final Four?
A fost o minunăţie. Pur şi simplu un vis. Chiar visasem cu o seară înainte cum o să mă bucur. Eu şi colegul meu nu ne-am făcut decât treaba pentru echipă, pentru noi. Victoria asta a însemnat mulţi ani de muncă.
Ce adversar ţi s-a părut mai dificil: Autobergamo sau United?
Ambele echipe. Totuşi al doilea meci, cel din final, a avut o încărcătură aparte mai ales că veneam la acest duel după un meci greu cu Deva.
Cum ţi s-a părut publicul?
N-am trăit în viaţa mea aşa ceva. Când aveam 19 ani, cu echipa naţională la Tg. Mureş a mai fost un astfel de moment dar nu de aceeaşi intensitate. Ce a fost la Călăraşi nici nu poate fi descris în câteva cuvinte. Şi acum mi se face pielea ca de găină când mă gândesc.
A fost prima finală pe care ai jucat-o?
Nu. Am mai jucat o finală cu Concordia Chiajna dar am pierdut atunci.
De data asta a fost altceva...
Da. Aşa este. Momentul ăsta va rămâne definitiv în inima mea.
În urma cu 6 luni, echipa asta nu prea exista. Era mai mult în sufletele voastre. Iată că există şi minuni. Cei care o contestau, au primit o palmă morală, odată cu câştigarea acestui trofeu.
Într-adevăr cei care au crezut în noi şi mă refer în primul rând la domnul Ivanciu dar şi cei din jurul său, au făcut să ajungem să ne îndeplinim acest vis. Noi le mulţumim tuturor, inclusiv celor care au avut atunci reţineri. Trofeul acesta este al călărăşenilor.
Odată cu câştigarea acestui trofeu, zic că am intrat în galeria celor mai bune echipe din România.
Da, este o onoare pentru mine. De 6 ani sunt la acest club. Călărăşiul, pot spune, a devenit a doua mea casă.
Cui dedici această Cupă?
Tuturor călărăşenilor care au fost prezenţi la aceste două meciuri, domnului Ivanciu care ne-a susţinut şi lui Marian Şotârcă, omul care a avut întotdeauna încredere în noi.
Ne întoarcem acum la campionat. Suntem calificaţi în play – off. Unde crezi că ne vom opri? Avem resurse să jucăm finala?
Eu zic că da. Trebuie să ne mobilizăm. Va fi greu pentru că toţi îşi doresc acest lucru. Dar nu e şi imposibil. Cu multă muncă, ambiţie şi dăruire se poate realiza şi acest obiectiv.
Îţi vine să crezi că vine meciul cu Galaţiul?
(Râde). Da, într-adevăr jucăm cu ei însă aşa cum vorbeam deunăzi şi cu colegii mei în vestiar, noi am bătut Galaţiul atunci când a trebuit.
Sigur vor dori să-şi ia revanşa...
Aşa e. Au şi ei nevoie de o victorie, de moral, însă vă asigur că o să muncim, o să ne dăm sufletul acolo. Nu putem să mergem cu armele predate.
Atmosfera de la finală a fost senzaţională..
Şi acum când mă gândesc, mă trec toţi fiorii. Am avut nişte emoţii uriaşe, n-am dormit de 3 zile. Îi spuneam şi prietenei mele că nu ştiu ce se întâmplă cu mine, parcă aş fi alt om.
Prietena ta e din Călăraşi?
Este din Călăraşi, doar că nu locuieşte aici, e plecată undeva departe. M-a susţinut mult, a fost alături de mine şi-i mulţumesc.
Succes, Andrei!