Viorel Ivanciu: Suntem convinşi că organizarea Final Four-ului la Călăraşi va fi un succes!

Viorel Ivanciu: Suntem convinşi că organizarea Final Four-ului la Călăraşi va fi un succes!

Futsalul la Călăraşi are un susţinător frenetic. Din 2012 şi până în prezent, omul care a stat extrem de aproape de această echipă, Dunărea Călăraşi, este Viorel Ivanciu, din 2016 viceprimar al municipiului Călăraşi.

Sub „mandatul” său, echipa antrenată de Marian Şotârcă şi George Tomescu a reuşit să se califice, în premieră, şi în semifinalele Cupei României. „Suntem prezenţi, aşadar, în „careul de aşi” al Cupei României, alături de alte nume sonore din futsalul românesc. Organizarea Final Four-ului la Călăraşi încununează, dacă vreţi, o muncă deosebită depusă în toţi aceşti 6 ani, de când clubul nostru figurează pe harta futsalului românesc. Nimic nu s-ar fi putut întâmpla dacă în spatele băieţilor nu exista o echipă de oameni minunaţi care cu migală şi pricepere pun la punct toate detaliile înaintea unui meci, fie de campionat, fie de Cupă. Le mulţumesc pentru profesionalism, pentru dăruire, pentru competenţă.” susţine viceprimarul Viorel Ivanciu care a continuat „Suntem onoraţi că liderii federaţiei au ales municipiul Călăraşi ca loc de desfăşurare a Final Four-ului Cupei României. Sala Polivalentă Ion C. Neagu este locaţia cea mai potrivită pentru a găzdui partidele din această ultimă parte a competiţiei. În două rânduri,  această sală a fost gazda unor competiţii de anvergură europeană, la care au participat reprezentative de top din Europa.

Astfel, între 18 – 21 martie 2015, s-au desfăşurat partidele din grupa României de calificare la Campionatul European 2016, disputat în Serbia. Doi ani mai târziu, în perioada 8-11 aprilie 2017, Federaţia Română de Fotbal a organizat, în parteneriat cu Primăria Municipiului Călăraşi, tot la Sala Polivalentă “Ion C. Neagu”, partidele de futsal din cadrul Grupei a 4 - a de calificare la UEFA Futsal Euro 2018 – Slovenia. De fiecare dată, aprecierile la adresa noastră au fost numeroase!”

Viorel Ivanciu e convins că iubitorii futsalului din Călăraşi vor fi în număr mare alături de Şoty&Co care se află la doar două jocuri...distanţă de câştigarea, în premieră, a trofeului, Cupa României. „Publicul călărăşean a fost şi este pasionat de futsal, fiind prezent de fiecare dată în număr apreciabil în tribunele Sălii Ion C. Neagu, la partidele pe care le-am disputat pe teren propriu. Suntem convinşi că organizarea Final Four-ului la Călăraşi va fi un succes şi suscita un interes aparte în rândul suporterilor noştri.”

 

Program jocuri Final Four

Sâmbătă, 16 martie

Ora 16.30 CSM Tg. Mureş – United Galaţi

Ora 19.00 Autobergamo Deva – Dunărea Călăraşi

Duminică, 17 martie

Ora 18.00 Finala (Câştigătoarele jocurilor de sâmbătă)

În cazul în care după terminarea celor 40 de minute rezultatul este egal, se procedează la prelungiri și, dacă egalitatea se menține, la executarea de lovituri de departajare din punctul de pedeapsă.

afisfinalfour