Înainte – SC Popeşti Leordeni şi CSA Steaua – Mostiştea, în turul 2 al Cupei României, miercuri, de la ora 17.30!

Înainte – SC Popeşti Leordeni şi CSA Steaua – Mostiştea, în turul 2 al Cupei României, miercuri, de la ora 17.30!

Miercuri, 14 august, cu începere de la ora 17:30, vor avea loc partidele din cadrul celui de-al doilea tur al fazei naţionale a Cupei României.

Înainte Modelu va juca pe teren propriu cu SC Popeşti Leordeni, duelul fiind arbitrat de un trio constănţean format din Antonio Cristian Pascu – Marian Carson şi Cristian Tănase. Observator va fi Stere Guteanu, tot din Constanţa.

 Mostiştea Ulmu va evolua în deplasare cu CSA Steaua Bucureşti. Meciul programat pe Terenul 5 din cadrul Complexului Sportiv  Ghencea va fi arbitrat de Octavian Ciucanu – Claudiu Şchiopet şi Viorel Pânzaru, toţi din Braşov. Observator a fost desemnat Mihai Duras Decebal (Braşov).

În conformitate cu formatul aprobat în şedinţa Comitetului de Urgenţă din 16 iulie 2019, în această etapă au intrat în competiţie cele 38 de câştigătoare ale fazei întâi şi 22 de echipe care au evoluat în ediţia precedentă a Ligii 3, urmând a se disputa un total de 30 de meciuri, într-o singură manşă, eliminatorie.

Conform articolului 30, punctul 9 din ROAF, în caz de egalitate după 90 de minute de joc, se vor disputa prelungiri și, dacă egalitatea va persista, se vor executa lovituri de departajare.

Iată şi programul partidelor din această fază a competiţiei:

Sănătatea Darabani (BT) – Foresta Suceava (SV)

Viitorul Liteni (SV) – Ceahlăul Piatra Neamţ (NT)

Unirea Mirceşti (IS) – Ştiinţa Miroslava (IS)

Viitorul Curiţa (BC) – KSE Târgu Secuiesc (CV)

Universitatea Dunărea de Jos Galaţi (GL) – CSM Focşani 2007 (VN)

Avântul Zărneşti (BZ) – Metalul Buzău (BZ)

Viitorul Ianca (BR) – CS Făurei (BR)

Victoria Cumpăna (CT) – Pescăruşul Sarichioi Junior (TL)

Bărăganul Ciulniţa (IL) – Unirea Slobozia (IL)

Înainte Modelu (CL) – SC Popeşti-Leordeni (IF)

CSA Steaua Bucureşti (B) – Mostiştea Ulmu (CL)

Viitorul Domneşti (IF) – CS Tunari (IF)

CSM Flacăra Moreni (DB) – FC Pucioasa (DB)

Precizia Săcele (BV) – Olimpic Cetate Râşnov (BV)

Ajax Botoroaga (TR) – CSM Alexandria (TR)

Real Bradu (AG) – Vediţa Coloneşti M.S. (OT)

CS Cârcea (DJ) – ACSO Filiaşi (DJ)

Minerul Costeşti (VL) – Flacăra Horezu (VL)

Inter Petrila (HD) – Metalurgistul Cugir (AB)

Voinţa Lupac (CS) – CS Hunedoara (HD)

Ghiroda şi Giarmata Vii (TM) – ACS Dumbrăviţa (TM)

Progresul Pecica (AR) – Crişul Chişineu Criş (AR)

Naţional Sebiş (AR) – Gloria Lunca-Teuz Cermei (AR)

Olimpia MCMXXI Satu Mare (SM) – CSC Sânmartin (BH)

Unirea 1924 (AB) – Industria Galda (AB)

CS Floreşti (CJ) – Unirea Dej (CJ)

Sticla Arieşul Turda (CJ) – Sănătatea SP Cluj-Napoca (CJ)

Măgura Cisnădie (SB) – ACS SR Municipal Braşov (BV)

Unirea Ungheni (MS) – AFC Odorheiu Secuiesc (HR)

ACS Unu Fotbal Club Gloria (BN) – Avântul Reghin (MS)