Futsal / Astăzi vom afla finalistele Cupei României Iată ce au declarat antrenorii celor 4 echipe!

Futsal / Astăzi vom afla finalistele Cupei României Iată ce au declarat antrenorii celor 4 echipe!

Sala Sporturilor Ion C. Neagu din Călăraşi găzduieşte astăzi partidele din cadrul semifinalelor Cupei României la futsal, ediţia 2018-2019.

În conferinţa de presă premergătoare jocurilor, puţin înainte de prânz şi „moderată” de omul care a pus bazele echipei de futsal Dunărea, Viorel Ivanciu, viceprimar al municipiului, au fost prezenţi antrenorii celor patru echipe calificate în această fază.

Iată ce au declarat aceştia:

Nelu Stancea, antrenor Autobergamo Deva: “Felicitări pentru această organizare! Astăzi, având în vedere că prima semifinală va fi între cele două echipe, Galaţiul şi cei de la Tg. Mureş, pentru noi important e că ne-am calificat în Final Four. Va fi un meci foarte echilibrat, foarte dificil având în vedere că vom întâlni echipa gazdă, care are în componenţă mulţi jucători cu experienţă şi care au făcut o figură foarte frumoasă în acest campionat. Ne dorim trofeul, dar important este astăzi să jucăm şi cel mai bun să câştige.”

Florin Ignat, antrenor United Galaţi: „Suntem bucuroşi că am ajuns în Final Four, Ţinem să felicităm Dunărea Călăraşi pentru organizarea acestui eveniment. De fiecare dată când am fost aici m-am simţit foarte bine şi cu echipa naţională, şi cu echipa de club. Referitor la meciul de astăzi cred că şi cele două echipe care se întâlnesc astăzi au vrut să joace cu echipa din Tg. Mureş. Toată lumea vorbea de Tg. Mureş, că vor să joace cu ei dar trebuie să ţinem cont că au jucători care au foarte multe meciuri în prima divizie, au un antrenor foarte bun care a făcut parte şi el din generaţia noastră şi cu siguranţă nu o să fie un meci uşor.”

Lucian Nicuşan, antrenor CSM Tg. Mureş: „Pentru noi o performanţă deosebită ca divizionară secundă, echipă nou înfiinţată din Tg. Mureş, să ajungem în Final Four. Despre adversar, United Galaţi, echipa de pe locul 2, dar prin prisma sancţiunii pe care o are de 3 puncte, altfel era pe primul loc. Au adunat cele mai multe puncte în prima ligă, au cea mai bună apărare, o echipă foarte bună, cu jucători foarte buni, experimentaţi. Trebuie să fim realişti că diferenţa dintre Liga a 2-a şi Liga I, e destul de mare. Mai ales Liga I primele 6 – 8 locuri, echipe foarte bune. Noi trebuie să ne bucurăm de Final Four-ul ăsta. Sunt foarte bucuros în special pentru jucătorii mei, o echipă foarte tânără. Avem media de vârstă undeva la 22 – 23 de ani. O să fie o experienţă foarte bună pentru jucătorii tineri şi pentru viitorul carierelor lor. Noi nu avem nici cea mai mică presiune, am venit să încercăm să jucăm un futsal de calitate şi bineînţeles şi noi ne dorim trofeul, că nu am venit numai să facem act de prezenţă.”

Marian Şotârcă, antrenor Dunărea Călăraşi: „Eu unul personal, mă bucur că am reuşit să organizăm turneul ăsta la Călăraşi, ştiind că va fi o organizare bună. Dar asta, ne face pe noi, echipa Dunărea, să fim un pic mai responsabili şi să încercăm să dăm totul pentru a face un rezultat cât mai bun. Un rezultat cât mai bun ar fi minim o finală, apoi să încercăm să o câştigăm. Felicit cele 4 echipe, mă aştept să fie un turneu bun, cu spectacol frumos şi să ne bucurăm toţi de acest eveniment, de acest sport pe care încercăm cât de cât să îl promovăm mai mult. Cel mai bun să câştige!”

Primul joc, CSM Tg. Mureş – United Galaţi a început la ora 16.30 de minute iar cel de-al doilea, Autobergamo Deva – Dunărea Călăraşi e programat de la ora 19.00.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.