Dunărea | Cr. Pustai: Nu am avut ce pierde. Pentru noi era un bonus să ne calificăm mai departe

Dunărea | Cr. Pustai: Nu am avut ce pierde. Pentru noi era un bonus să ne calificăm mai departe

Cel puțin în primele 30 de minute, Dunărea a fost mai bună decât Dinamo, “galben-albaștrii” trecându-și în cont 4 ocazii importante. Dinamoviștii au fost, în schimb, mult mai pragmatici, reușind prin Paul Anton să puncteze pe tabelă la singurele două șuturi pe spațiul porții (min. 32 și 44), a declarat după meci antrenorul Dunării, Cristi Pustai Din păcate, cam multe goluri în poarta noastră și noi am reușit doar pe final să înscriem. Aici cred că s-a făcut diferența în acest joc, pentru că cred că la singurele două șuturi pe spațiul porții în prima repriză am primit cele două goluri, iar noi am avut, să zic așa, vreo două situații clare, plus încă vreo două-trei care puteau să se transforme în goluri.

Nu am avut ce pierde. Pentru noi era un bonus să ne calificăm mai departe, era foarte frumos, dar, din păcate, nu am reușit și, v-am zis, e greu când joci cu Liga 1 și când intri la pauză cu o diferență de două goluri. E greu să mai revii”, a spus Pustai pentru DigiSport, citat de www.liga2.prosport.ro.

Tehnicianul echipei noastre a explicat și motivele care au stat la baza înlocuirii la pauză a portarului Stefan Krell, „responsabil” de încasarea celor două goluri. ”Sunt greșeli. La portari se și văd toate greșelile. Dar am mai avut o experiență de genul ăsta (n.r. meciul din toamnă de la Chiajna cu Concordia, pierdut cu 2-1) și am preferat să nu mai dureze încă 45 de minute, pentru că el, când greșește, are o cădere și se vede, se simte. Atunci am preferat să îl înlocuiesc la pauză”, a mai declarat antrenorul Dunării.

Dinamo s-a impus la Călărași cu 3-1, calificându-se în careul de ași al Cupei României, alături de Universitatea Craiova, Astra Giurgiu și Viitorul Pandurii Tg. Jiu.

Dunărea "se întoarce" la campionat, următoarea provocare fiind partida cu Ripensia Timișoara, programată duminică, 7 martie, de la ora 11.00, tot pe arena Ion Comșa.

Sursa foto www.liga2.prosport.ro

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.