CSM Slatina – Dunărea, în 16-imile Cupei României

CSM Slatina – Dunărea, în 16-imile Cupei României

Casa Fotbalului a găzduit joi, 9 septembrie, tragerea la sorți a șaisprezecimilor Cupei României, ediția 2021-2022. În această fază a competiției au intra și formațiile din Liga 1.

Dunărea Călăraşi, calificată după victoria obţinută în faţa finalistei ediţiei precedente, Astra (scor 1-0) va în deplasare cu CSM Slatina, formaţie aflată în acest moment pe locul 2 în topul Seriei 6 a Ligii a 3-a.

Cele două viitoare rivale s-au mai întâlnit în cadrul Cupei României şi tot în faza 16-imilor de finală, mai exact în ediţia 2018-2019. Partida desfăşurată la Slatina pe 26 septembrie 2018 s-a încheiat cu victoria Dunării, scor 0-2. Au marcat Vali Alexandru (min. 7) şi Alin Dobrosavlevici (min. 29), Dunărea evoluând atunci în liga 1. CSM Slatina, ca şi acum, juca în liga 3.

Ultima confruntare s-a derulat tot la Slatina pe 29 august 2020 în startul sezonului regular 2020-2021 al ligii a 2-a, Dunărea obţinând victoria cu 1-0.

De departe cel mai tare meci al acestei faze va fi cel dintre deţinătoarea la zi a trofeului, Universitatea Craiova şi campioana en-titre, CFR Cluj.

Iată programul complet al partidelor din 16-imile de finală ale Cupei României

Universitatea Craiova - CFR Cluj 

Minaur Baia Mare - Politehnica Iaşi 

CSM Slatina - Dunărea Călăraşi 

AFK Csikszereda - Chindia Târgovişte

Ripensia Timişoara - Dinamo Bucureşti

Petrolul - FC U Craiova 1948

CS Hunedoara –FCSB

FC Argeş - FC Botoşani 

ACSO Filiaşi - UTA Arad 

Unirea Slobozia - Politehnica Timişoara 

Concordia Chiajna - Gaz Metan Mediaş  

FC Buzău - Academica Clinceni  

Farul Constanţa - Sepsi OSK Sf. Gheorghe 

Şomuz Fălticeni - FC Voluntari 

CS Mioveni - FC Rapid  

Club Atletic Oradea - Hermannstadt  

Jocurile din cadrul şaisprezecimilor Cupei României vor avea loc în ziua de 22 septembrie cu începere de la ora 16:30, cu exceptia jocurilor televizate, programul acestora urmând a fi stabilit şi comunicat ulterior pe site-ul FRF.

Din sezonul 2020-2021 al fazei naţionale a Cupei României, au intrat în vigoare o serie de modificări legate de regula de vârstă şi regimul suspendărilor stabilite prin decizia de Comitet Executiv din data de 1 octombrie 2020. Astfel, în partidele în care se întâlnesc formații de Liga 2 cu formații de Liga 3, în ceea ce privește regulile de vârstă ale tinerilor jucători, se vor aplica reglementările de la Liga 3.

Avertismentele (cartonașele galbene) primite de jucători până la etapa 16-imilor nu vor fi preluate în fazele superioare ale acestei competiții, astfel că începând cu acestea, cluburile vor tine o nouă evidență a (avertismentelor) cartonașelor galbene. Avertismentele (cartonaşele galbene) aplicate jucătorilor în jocurile disputate anterior fazei şaisprezecimilor de finală se anulează. Începând cu faza șaisprezecimilor de finală, un jucător care acumulează 2 (două) cartonaşe galbene, în meciuri diferite, va fi sancţionat cu suspendarea pentru un joc, următorul din cadrul Cupei României.

În cazul în care un jucător va acumula două cartonaşe galbene (câte unul în fiecare dintre cele două meciuri, respectiv din 16-imi şi 8-imi), acesta nu va avea drept de joc în meciul din faza sferturilor de finală. În cazul în care un jucător va primi doar un singur cartonaş galben în cele 2 meciuri mai sus menţionate, acesta va fi anulat, urmând să fie ţinută o evidenţă nouă începând cu faza sferturilor de finală.

Executarea suspendării pentru cartonaşele roşii primite de jucători / antrenori în jocurile Cupei României, indiferent de faza a competiţiei se face în primul joc oficial disputat de oricare dintre echipele clubului, indiferent de competiţie. În caz de litigiu, competenţa soluţionării aparţine Comisiei de Disciplină şi Etică a FRF.

Jocurile din şaisprezecimile, optimile şi sferturile de finală se dispută în sistem eliminatoriu, într-o singură manşă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent. În cazul în care jocurile din Cupa României urmează să fie televizate în direct şi sunt programate în nocturnă, iar clubul organizator nu dispune de un stadion dotat cu instalație de iluminat, jocul se va programa pe un stadion din localitatea cea mai apropiată, care îndeplineşte condițiile regulamentare necesare disputării jocului şi televizării.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.