Liga 4 | 19 echipe participante în sezonul 2022-2023. Vezi configurația primei etape!

Liga 4 | 19 echipe participante în sezonul 2022-2023. Vezi configurația primei etape!

Sediul AJF Călărași a găzduit vineri ședința de lucru cu reprezentanții echipelor angrenate în noul sezon al ligii a 4-a care va debuta pe 3 septembrie.

Pe ordinea de zi a figurat și stabilirea componențelor celor două Serii precum și a programului jocurilor.

Astfel în Seria A vor evolua 9 echipe iar în Seria B, 10.

Seria A | Șoc încă din prima rundă

Sorții au decis ca încă din prima rundă să aibă loc prima parte a “duelului stelar” dintre campioana Venus Independența și Spicul Vâlcelele, formația care s-a întărit cu 11 jucători din care 6 chiar de la...Venus.

ACS Roseți va debuta pe teren propriu urmând a-și măsura forțele cu Progresul Perișoru.

Dunărea Grădiștea speră să pornească cu dreptul, prima sa adversară fiind Unirea Dragalina. Dunărea Ciocănești nu concepe decât victoria în prima deplasare, la Ștefan Cel Mare cu Conpet.

Avântul Pietroiu va sta.

Seria B | Derby la Chirnogi

Retrogradată în campionatul județean, CSM Oltenița va juca primul joc pe terenul nou-promovatei, AS Colinele Argeșului Mitreni.

Primul derby al seriei va avea loc la Chirnogi între Victoria și vicecampioana “la zi”, Progresul Fundulea. Petrolul Ileana și Victoria Lehliu vor fi față în față încă din startul sezonului. Partizan Crivăț are o deplasare relativ dificilă, urmând a evolua cu Rapid Ulmeni.

Unirea Mânăstirea va porni la drum de acasă, primul clinci fiind cel cu Steaua Radovanu.

Etapa 1 | Sezon 2022-2023 | 3 septembrie

Seria A

ACS Roseți – Progresul Perișoru

Spicul Vâlcelele – Venus Independența

Dunărea Grădiștea – Unirea Dragalina

Conpet Ștefan cel Mare – Dunărea Ciocănești

Avântul Pietroiu stă.

Seria B

AS Colinele Argeșului - ACSM Oltenița

Victoria Chirnogi – Progresul Fundulea

Petrolul Ileana – Victoria Lehliu

Rapid Ulmeni – Partizan Crivăț

Unirea Mânăstirea – Steaua Radovanu

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.