AJF Călăraşi: Sancţiunea aplicată echipei Venus Independenţa, redusă la 2 ani!

AJF Călăraşi: Sancţiunea aplicată echipei Venus Independenţa, redusă la 2 ani!

Adunarea Generală AJF Călăraşi a validat sâmbătă solicitarea conducerii Venus Independenţa de a i se reduce de la 3 la 2 ani sancţiunea aplicată în 2018 conform căreia campioana primea dreptul de a evolua în liga a 4-a însă nu mai putea reprezenta judeţul la barajul de promovare în L3 dacă ar fi devenit campioană în intervalul 2018-2021.

În urmă cu aproape 2 ani, Venus câştiga la pas campionatul judeţean, reuşind să treacă la barajul de promovare în L3 şi de campioana judeţului Prahova, CS Blejoi (5-1, acasă, 1-1, în deplasare) însă din raţiuni financiare a decis să nu se mai afilieze la FRF ca să evolueze în liga a 3-a. În consecinţă, Venus a fost „reprimită” în campionatul ligii a 4-a tot cu acordul membrilor Adunării Generale deşi potrivit prevederilor în vigoare Comitetul Executiv al AJF Călăraşi ar fi trebuit să fie forul care să consfinţească sau nu prezenţa echipei la startul ligii a 4-a.

Preşedintele Doru Dincă a precizat sâmbătă că dacă Venus s-ar fi afiliat în 2018 la FRF, atunci echipa ar fi fost retrogradată până în liga a 5-a.

În cadrul Adunării Generale de azi,, 34 de delegaţii au votat pentru reducerea sancţiunii, 7 împotrivă, printre aceştia figurând, printre alţii, şi reprezentanţii echipelorDunărea Ciocăneşti, Dunărea Grădiştea şi CSM Olteniţa.

În consecinţă, interdicţia va expira la finele actualului sezon. Astfel, dacă la terminarea stagiunii 2020 – 2021, Venus obţine titlul de campioană judeţeană atunci va putea să participe şi la barajul de promovare în liga a 3-a, ca reprezentantă a judeţului.

Pentru această ediţie dacă Venus devine campioană, atunci reprezentanta judeţului la baraj va fi ocupanta locului 2, cu condiţia ca această echipă să deţină şi Certificatul de Identitate Sportivă (CIS-ul).

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.