Moment de sărbătoare: Dunărea Călăraşi – 40!

Moment de sărbătoare: Dunărea Călăraşi – 40!

Luna august a anului 2019 mai aduce o cifră memorabilă, de ţinut minte. Pe lângă centenarul legat de „prezenţa” fotbalului în comunitatea scăldată de apele Borcei, tot în această lună „sărbătorim” şi 40 de ani de existenţă a clubului Dunărea Călăraşi.

Continuatoare a tradiţiei fotbalului călărăşean, început în anul 1919 cu echipa Ialomiţa, o echipă pentru distracţii duminicale, continuând cu Victoria, apărută în 1920 care a fost prima asociaţie sportivă din municipiul nostru, apoi cu Tricolorul şi Venus, cu FC Călăraşi, cu Energia Călăraşi şi toate echipele care au jucat în perioada de după al doilea război mondial până la apariţia echipei Celuloza Călăraşi, cu performanţe realizate, toate – repet – au contribuit la ceea ce astăzi numim şi ne mândrim cu echipa noastră de suflet: DUNĂREA Călăraşi” scrie în cartea sa cu statut de document „Nouă decenii de fotbal pe malul Borcei” Laurean Moţăţăianu care a continuat „În august 1979, Celuloza Călăraşi devine Dunărea Călăraşi”.

În cei 40 de ani scurşi, Dunărea şi-a schimbsat în două rânduri titulatura din raţiuni politice şi economice. Prima oară s-a întâmplat în vara anului 1985, după ce echipa promovase în liga a 2-a. Noua denumire, Oţelul Călăraşi, „a rezistat” doar 2 ani.

A doua oară, în februarie 1993 atunci când Dunărea şi Sportul Călăraşi au decis să fuzioneze apărând Sportul Agroconsid Călăraşi. După nici un an şi jumătate, mai exact în vara anului 1994,Sportul Agroconsid redevine Dunărea Călăraşi.

În sezonul 1979 – 1980, antrenorul echipei era Ion Merlan iar din lot făceau parte, scrie Laurean Moţăţăianu, în cartea mai sus – amintită: Niculescu, Răuţă, Andrei (portari) – Boţoroagă, Dan Cristea, Voicu, Roibu, Alex. Tănase, Ştefan Marin, Catană, Gheorghe Alexandru, Vasiluţ, Ion Baraitaru, G. Pană, I. Dumitru, Constantin Ştefan, Nicolae Nicolae, Stelian Victor, Aurel Ivan şi juniorii Doru Marin şi Nicolae Duma. Au plecat: Postelnicu şi Filimon la Constructorul Călăraşi, Pitiş şi Zare la Rapid Feteşti, George Muşat la Dinamo Bucureşti. Vor veni: Văleanu de la Constructorul, Mircea Banu de la Politehnica Iaşi, Enache şi Virgil Bogatu de la Sportul Studenţesc. Primul meci a fost cu Selecţionata Armatei RPD Coreene, scor 5-1. Preşedintele de atunci al clubului era Tudor Stoian, el fiind ajutat de vicepreşedinţii, Florian Ionescu, Vasile Muşat şi Stere Varghida.

Atunci când Celuloza (construită pe fundamentul echipei Energia Călăraşi) a devenit Dunărea, echipa activa în liga a 3-a reuşind la finele ediţiei 1980 – 1981 să promoveze în Divizia B (Liga 2-a de astăzi!). Antrenorul Dunării era Luli Păunescu.

Echipa retrogradează în Divizia C la finele ediţiei 1983-1984 dar revine în Divizia B după doar un sezon, 1984-1985, echipa fiind antrenată de Vlad Marica. Joacă sub denumirea de Oţelul Călăraşi timp de două ediţii, 1985-1986 când şi retrogradează şi respectiv 1986-1987 în Div. C.

În vara anului 1987 revine la numele de Dunărea şi promovează în Divizia B la finele stagiunii 1987-1988, cu Marian Catană, la timonă, dar retrogradează în 1989.

Joacă în Divizia C preţ de 6 ediţii ( a doua jumătate a ediţiei 1992-1993 şi 1993-1994, echipa îşi schimbă numele în Sportul Agroconsid Călăraşi!) reuşind să revină în cel de-al doilea eşalon după ce a câştigat barajul de promovare de la Buzău în faţa bucureştenilor de la Faur în vara anului 1995. Dunărea, antrenată de Constantin Frăţilă, a început meciul de la Buzău în formula: Toma – Marinache, Popa, Simion, Sebe – Zeciu, A. Păun, N. Stanciu, Al. Munteanu – N. Farin şi G. Slave.

Dunărea Călăraşi rezistă în Divizia B timp de 3 stagiuni, retrogradând în Divizia C la finele ediţiei 1997-1998.

În cel de-al 3-lea eşalon va juca fără întrerupere timp de 17 sezoane, reuşind să promoveze la finele stagiunii 2014-2015, avându-l la timonă pe Ionel Ganea. În pauza de iarnă a ediţiei 2015 – 2016, Ganea pleacă în liga 1 la FC Voluntari, banca tehnică fiind preluată de Adrian Mihalcea, fost jucător al echipei la jumătatea anilor 90, în prezent unul din secunzii lui Contra la echipa naţională.

La finele ediţiei 2015 – 2016, Dunărea luptă pentru promovarea în L1, fiind învinsă în penultimul baraj, cel cu UTA Arad.

Preluată de Dan Alexa după 3 etape consumate în sezonul 2017 – 2018, Dunărea reuşeşte să se claseze pe primul loc al ligii a 2-a la finele stagiunii promovând în premieră în liga 1.

După un start bun, Dunărea pierde din turaţie şi retrogradează în liga a 2-a la finele sezonului 2018 – 2019. 

În prezent, Dunărea, aflată sub comanda lui Cristian Pustai şi prezidată de Eugen Părvulescu, activează în campionatul ligii a 2-a.

Din 2005, în structura asociativă a Dunării Călăraşi fac parte Consiliul Judeţean, Primăria Călăraşi şi SC Ecoaqua SA Călăraşi.

Povestea continuă! Dunărea Călăraşi s-a aliniat la startul noului sezon al ligii a 2-a cu gândul mărturisit de a reveni în L1. Duminică, 18 august, „galben – albaştrii” debutează şi pe teren propriu după ce în primele două runde au evoluat în deplasare. Să le ţinem pumnii băieţilor şi să nădăjduim că toate cele 3 puncte puse în joc vor rămâne la Călăraşi!