În primul test al anului, Dunărea Călărași a remizat cu CSL Ștefănești, scor 1-1, meciul desfășurându-se sâmbătă în localitatea Cuza Vodă.
Tehnicianul galben-albaștrilor Mircea Ștefan a evidențiat evoluția bună a elevilor săi în această etapă de acumulări de ordin fizic. “A fost un joc bun de pregătire pentru această perioadă în care ne aflăm contra unei echipe foarte bine organizată de Vali (n.r. Valentin Ivan), un antrenor foarte bun, cu o echipă nou promovată care este în acest moment o echipă de Play-off. Am remarcat toată echipa pentru că ne-am atins obiectivul din punct de vedere fizic.”, a declarat Ștefan care a mai subliniat că în lot există în acest moment o serie de jucători tineri călărășeni, promițători, care pot deveni soluții viabile pentru viitorul apropiat. “Am jucat 3 reprize a câte 40 de minute și am încercat să le dau minute egale tuturor jucătorilor. De specificat că în ultima repriză am avut 9 călărășeni în teren: Cecală (17 ani), Mihnea Condei (19 ani), Trandafir (15 ani), Oprea (16 ani), Zaharia (20 ani), Micu (17 ani), Constantin (15 ani), Ghia (26 ani) și Andreescu pe care deja îl considerăm călărășean. Copii cu potential, copii care pot crește lângă cei experimentați din lot, copii care se pregătesc alături de noi săptămânal și pe care, cu siguranță, îi veți vedea și la meciurile de Liga 3 în curând.”, a continuat Mircea Ștefan.
În această pauză competițională, Dunărea s-a mișcat și pe piața transferurilor, oficializând deja două achiziții. E vorba de fundașul Laurențiu Hagiu (sosit de la Progresul Fundulea) și George Tudoran (venit de la Cetatea Turnu Măgurele) care a mai jucat la Călărași în sezonul 2020-2021. Ambii au evoluat sâmbătă, lăsând o impresie bună. “Sunt mulțumit de evoluția celor care au venit în această iarnă, sunt mulțumit de cum am arătat din punct de vedere fizic la acest moment, este o perioada de acumulări unde accentul îl pun mai mult pe partea fizică. Sunt convins că ușor- ușor se vor intregra în principiile noastre de joc și ne vor ajuta la îndeplinirea obiectivelor.”, a conchis principalul Mircea Ștefan.
Sâmbăta viitoare, Dunărea se va deplasa la Giurgiu pentru amicalul cu echipa locală, Dunărea.
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
“Am avut într-adevăr și câțiva jucători pe care am vrut să îi testam în acest joc. Cu siguranță, unii dintre ei vor rămâne alături de noi, iar alții nu sunt pentru ceea ce ne dorim noi de la echipă, nu că nu ar avea valoare de Liga 3, dar nu credem că se pot integra în această reconstructie a clubului. Cel mai important este faptul că acești copii călărășeni au șansa să ajungă la echipa de seniori, să se pregătească cu noi și pe cei de perspectivă îi vom integra progresiv în angrenajul echipei mari.”
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Mircea Ștefan, antrenor principal