Mihali, absent de pe banca Dunării în primele două meciuri oficiale din 2023

Mihali, absent de pe banca Dunării în primele două meciuri oficiale din 2023

Dunărea Călăraşi va aborda primele două jocuri oficiale din acest an fără Gică Mihali pe bancă. Tehnicianul „galben – albaştrilor” a fost sancţionat de Comisia de Disciplină a Federaţiei, întrunită pe 7 decembrie anul trecut, cu o suspendare pentru două jocuri şi cu o penalitate sportivă de 1.700 de lei ca urmare a disputei verbale cu secundul celor de la Agricola Borcea, declanşată prin minutul 73 al partidei. Concret, cei doi s-au înjurat ca la uşa cortului preţ de vreo 2 minute, ambii fiind ulterior „gratulaţi” de centralul jocului cu câte un cartonaş roşu. Se pare că „mârlănia” ar fi continuat şi pe hol, la vestiare, cei doi fiind la un pas de încăierare.

Cu Mihali la timonă, Dunărea a acumulat în cele 15 partide disputate 5 victorii, 6 egaluri şi 4 eşecuri. În total 21 de puncte care-i plasează pe galben – albaştri pe locul 6, la 3 puncte distanţă de poziţia a 4-a, ultima calificantă în play-off.

În primele două meciuri oficiale din 2023, Dunărea se va duela cu Recolta Gh. Doja (în deplasare) şi respectiv cu Gloria Băneasa (acasă).

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.