Liga a 2-a / Victorie muncită, absolut meritată: Dunărea – Turris 3-2!

Liga a 2-a / Victorie muncită, absolut meritată: Dunărea – Turris 3-2!

Arena Ion Comşa a găzduit sâmbătă dimineaţă într-un decor de toamnă blândă un meci pe care nu-l vom uita prea curând. Dunărea a avut în faţă cea mai bună echipă a momentului în L2, Turris Turnu Măgurele, susţinută din tribună chiar de patronul Valentin Dragnea.

„Galben – albaştrii” au început entuziasmant! După nici 68 de secunde de la start, centralul Adrian Illyeş a fost nevoit să arate punctul cu var, sancţionând faultul portarului David Duţu asupra atacantului nostru, Bogdan Rusu. 35 de secunde mai târziu, Bogdan Şandru execută perfectă penalty-ul şi Dunărea trece la conducere.

Elevii lui Cristi Pustai îşi măresc avantajul 5 minute mai târziu. Bogdan Rusu primeşte o pasă de nota 10 de la Tudoran, pătrunde şi îl învinge pe tânărul goalkeeper al Turris-ului.

Oaspeţii acuză şocul fiind la un pas să cedeze, pentru a 3-a oară, în minutul 14. Gaston Mendy a făcut o cursă extraordinară pe stânga, a pătruns în careu pasând excelent la Ekollo care şutează slab. Duţu respinge până la Bogdan Rusu care reia puţin pe lângă poartă!

În minutul 28, B. Rusu îl pune din nou la încercare pe Duţu care reuşeşte să respingă în corner.

Patru minute mai târziu, Duţu e nevoit să scoată pentru a 3-a oară mingea din plasă. Rusu interceptează balonul pe la 25 de metri şi, faţă în faţă cu portarul, înscrie fără probleme.

Prima parte se încheie cu o ocazie importantă a lui Florian Haită, decarul sosit în vară de la Viitorul Constanţa, şutul său trecând aproape de stâlpul din stanga lui Calancea.

Oaspeţii revin de la cabine cu o mai mare poftă de joc, irosind o bună ocazie chiar în minutul 47. Bosniacul Nedo Turkovic, intrat pe teren în minutul 34 în locul lui Ciobanu, reia periculos cu capul din corner, puţin peste transversală.

O ocazie care avea să prevestească golul din minutul 50. Oaspeţii obţin o lovitură de la 11 metri prin Florin Radu pe care o transformă cu precizie fostul jucător al Dunării, Silviu Pană.

Echilibrul numeric din teren se rupe în minutul 52. Centralul ploieştean îi arată al doilea cartonaş galben lui Ariel Lopez (primul încasat în minutul 35) şi implicit pe cel roşu!

Turris profită de eliminare înteţindu-şi atacurile la poarta noastră. În minutul 70, Florian Haită, unul dintre cei mai buni jucători ai Turris-ului, înscrie, renăscând speranţele în tabăra oaspeţilor.

Urmează 26 de minute de foc, Dunărea reuşind până la urmă să păstreze diferenţa de un gol.

Partida se încheie 3-2, rezultat muncit, absolut meritat! În urma acestui eşec, Turris pierde prima poziţie în dauna argeşenilor de la CS Mioveni din cauza golaverajului.

Dunărea urcă patru locuri în clasament până 13, totalizând 15 puncte. Etapa viitoare, echipa noastră va merge în Banat, partida cu ASU Poli Timişoara fiind programată sâmbăta viitoare, de la ora 11.00.

Dunărea Călăraşi – Turris Turnu Măgurele 3-2

Au marcat: Bogdan Şandru (2 – pen.), Bogdan Rusu (7, 32) / Silviu Pană (50 – pen.), Florian Haită (70)

Dunărea: Nicolai Calancea – 22. Alexandru Sîrbu, 73. Radu Crişan, 20. Bogdan Şandru (cpt.), 27. Gaston Mendy – 8. Gabriel Preoteasa, 14. Ariel Lopez – 70. Mădălin Tudoran (6. Ahmet Ozcan, 57’), 9. Serge Ekollo, 7. Salvatore Marrone (21. Andrei Moise, 90+3”) – 90. Bogdan Rusu (18. Gabriel Toma, 90’).

Rezerve: 1. Stefan Krell – 11. Thaer Bawab, 17. Ciprian Gliga, 2. Alex. Sabangeanu.

Antrenor: Cristian Pustai

Turris: 12. David Duţu – 2. Claudiu Juncănaru (80. Ioan Paţurcă, 60’),16. Marin Pîrvulescu, 17. Denis Ispas (4. Bogdan Matei, 46’), 6. Florinel Mitrea – 8. Mihai Savin (cpt), 15. Silviu Pană – 7. Florin Radu, 10. Florian Haită, 93. Sergiu Negruţ – 11. Cristian Ciobanu (9. Nedo Turkovic, 34’).

Rezerve: 21. Ionuţ Rus – 18. Claudiu Moise, 20. Alin Buleică, 28. Charles Acolatse.

Antrenor: Florin Bratu

Au arbitrat: Adrian Illyeş (Ploieşti) - Marius Badea (Rm. Vâlcea) şi Mihaela Ţepuşe (Bucureşti). Rezervă: Cristian Antonio Pascu (Constanţa).

Observatori: Emil Voicu (Bacău) şi Adrian Petre (Buzău).

Cartonaşe galbene: A. Lopez (35, 52), S. Marrone (37), B. Rusu (54) / D. Nuţu (2), M. Savin (43), I. Rusu (82).

Cartonaşe roşii: A. Lopez (52).

 

Etapa a 13-a

SCM Gloria Buzău – Viitorul Pandurii 0-0

Metaloglobus – CSM Reşiţa 1-0

A marcat: Claudiu Herea (90+1)

Dunărea – Turris Turnu Măgurele 3-2

Au marcat: Bogdan Şandru (2 – pen.), Bogdan Rusu (7, 32) / Silviu Pană (50 – penalty), Florian Haită (70)

Sportul Snagov – Pandurii Tg. Jiu 3-2

Au marcat: Adrian Stoica (28), Cosmin Novac (34), Cristian Poştoarcă (68) / Ovidiu Raşoveanu (21), Lu Yuefung (47)

Petrolul – Concordia 3-0

Au marcat: Sergiu Arnăutu (60, 90), Bogdan Gavrilă (66)

FK Csikszereda – FC Rapid 1-0

A marcat: Adrian Majzik (81 – penalty)

 

Duminică, 20 octombrie, ora 11.00

Ripensia Timişoara – Daco Getica

UTA Arad – ASU Poli Timişoara

Duminică, 20 octombrie, ora 11.30

Univ. Cluj – CS Mioveni

Luni, 21 octombrie, ora 18.00

FC Argeş – Farul Constanţa

Clasament

  1. CS Mioveni           12   7   5   0   21-6     26
  2. Turris Oltul           13   8   2   3   25-11   26
  3. Metaloglobus       13   6   4   3  18-12   22
  4. Viitorul Pandurii   13   6   3   4  18-15   21
  5. Petrolul Ploieşti    12   6   3   3  14-11   21  
  6. UTA Arad                 9   6   2   1   27-6    20
  7. SCM Gloria            12   6   2   4   20-11  20
  8. FC Rapid                11   6   2   3   14-10   20
  9. Farul Constanţa    12   5   3   4  11-10   18
  10. FC Argeş              11    5   1   5  14-15   16
  11. FK Csikszereda    12    4   4   4  12-15  16
  12. Concordia            12    4   4   4  10-15   16
  13. Dunărea               12    4   3   5  16-18   15
  14. CSM Reşiţa          12    4   3   5  14-18   15
  15. ASU Poli               11    3   4   4   11-7    13
  16. Ripensia               12    3   4   5   12-19  13
  17. Univ. Cluj             11    3   3   5   15-13  12 
  18. Pandurii Tg. Jiu   13    1   4    8     9-25    7 
  19. Daco Getica         12    2   0  10     6-26    6
  20. Sportul Snagov    13    1   2  10     8-32    5

 

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.