Liga a 2-a / UTA Arad, prima piatră de încercare pentru „galben – albaştri”!

Liga a 2-a / UTA Arad, prima piatră de încercare pentru „galben – albaştri”!

Miercuri am aflat ţintarul jocurilor din cadrul noului sezon al ligii a 2-a şi implicit ordinea adversarilor Dunării.

Prima piatră de încercare este UTA Arad, echipă care a încheiat sezonul precedent pe locul 13, totalizând la finele celor 38 de etape nu mai puţin de 47 de puncte. UTA a început, pe bancă, sezonul cu Ionuţ Popa, din etapa a 25-a, „principal” devenind Cristi Păcurar.

În această pauză competiţională, UTA a suferit modificări importante inclusiv pe banca tehnică. A fost adus ca „principal” Laszlo Balint, ultima oară la Metaloglobus. Şi lotul de jucători a cunoscut îmbunătăţiri consistente printre cei aduşi numărându-se Florin Iacob (portar / Metaloglobus), Mirel Bolboaşă (portar / Petrolul), Florin Ilie şi Bogdan Stancu, ambii fundaşi de la Sportul Snagov, Cristi Puşcaş (mijlocaş / Petrolul), Octavian Ursu (atacant / U Cluj), Sorin Bustea (mijlocaş / Daco Getica), Marius Tomozei (fundaş / Metaloglobus), Diego Lorenzi (mijlocaş braziliano – italian / Santa Cruz – Brazilia), Amir Khalaila (atacant israelian / Hapoel Iksal) şi Valentin Buhăcianu (atacant / Aerostar Bacău, unul din golgeterii ediţiei precedente). A plecat în schimb Albert Stahl, transferat recent în liga I la Astra Giurgiu.

UTA promite un alt sezon de excepţie exprimându-şi intenţia de a se bate pentru un loc în liga I.

Dunărea, în avantaj!

Dunărea Călăraşi are un avantaj în disputele directe cu arădenii. Prima confruntare „recentă” s-a derulat pe 1 iunie 2016, partida contând pentru man;a tur a primului baraj de promovare în L1. „Galben-albaştrii” au câştigat la Călăraşi cu 3-1, cedând în schimb la Arad cu 4-1!

În ultimele două ediţii, „galben – albaştrii” au obţinut 3 victorii, bifând şi un eşec. În turul ediţiei 2016 – 2017, UTA s-a impus acasă cu 2-0, fiind învinsă în retur, la Călăraşi, cu 1-0. Echipa noastră era condusă atunci de unul din secunzii echipei naţionale, Adrian Mihalcea.

În sezonul 2017 – 2018, victoria a surâs Dunării în ambele partide. Cu Dan Alexa pe bancă, am câştigat la Arad cu 1-0 iar în retur cu 2-1. Pe banca tehnică a arădenilor s-a aflat Cristi Todea, actualul secund al Dunării!

Todea, omul cheie!

Secundul echipei noastre, Cristian Todea (va împlini 41 de ani pe 18 octombrie) a condus UTA în sezonul 2017 – 2018, timp de 21 de etape desfăşurate între 21 septembrie 2017 şi 26 aprilie 2018. Cu el pe bancă, UTA a obţinut în cele 21 de etape 6 victorii, 8 egaluri şi 7 înfrângeri, realizând un golaveraj neutru 31-31! În ciuda modificărilor făcute la nivelul lotului, Todea este un bun cunoscător al UTA-ei, putând deveni omul cheie al confruntării directe din 3 august.

Şapte jucători pe ruta Călăraşi – Arad

În diverse momente, nu mai puţin de 5 jucători au evoluat atât la Dunărea cât şi la Călăraşi. În iarnă, Alin Şeroni şi Bodo Kanda au părăsit Dunărea pentru a evolua sub tricoul UTA-ei. Primul va continua la Arad şi noul sezon în vreme ce al doilea şi-a găsit angajament la Farul Constanţa. Tot acolo joacă şi Ciprian Rusu, fost la Dunărea în partea a doua a sezonului 2017 – 2018. Din această vară au mai optat pentru UTA, Cristi Puşcaş, Bogdan Stancu şi Marius Tomozei ba chiar şi Valentin Buhăcianu, jucători care au îmbrăcat şi ei tricoul „galben – albastru”.

Lotul deplasat în cantonamentul din Slovenia

Portari: Florin Iacob, Mirel Bolboaşă, Raul Opric

Jucători de câmp: Bogdan Stancu, Alin Şeroni, Marius Tomozei, Florin Ilie, Cristian Puşcaş, Diego Lorenzi, Amir Khalaila, Octavian Ursu, Răzvan Ivan, Rareş Deta, Denis Salka, Alexandru Oroian, Cristian Melinte, Denis Hrezdac, Damian Isac, David Miculescu, Cătălin Vulturar, Sorin Bustea, Ciprian Rus, Valentin Buhăcianu.

Staff tehnic: Laszlo Balint (antrenor principal), Cezar Zanfir (antrenor secund), Gabriel Vasiliu (antrenor portari), Alexandru Radu (preparator fizic), Dan Chiorean, Lilian Ciontu (ambii masori) şi Dorin Stana (delegat).

 

UTA Arad vs. Dunărea Călăraşi

Sezonul 2015 / 2016 – Baraj L1

TUR: 01.06.2016 Dunărea – UTA Arad 3-1

Au marcat: V. Alexandru (4, 45), B. Kanda (81) / S. Strătilă (43)

RETUR: 04.06.2016 UTA Arad – Dunărea 4-1

Au marcat: D. Man (18), M. Curtuiuş (34), C. Rus (75, 100) / V. Balint (80)

Sezonul 2016 / 2017

20.10.2016 UTA Arad – Dunărea 2-0 (et. 13)

Au marcat: M. Curtuiuş (54), Ad. Petre (90+3)

30.04.2017 Dunărea – UTA Arad 1-0 (et. 32)

A marcat: Şt. Mardare (31)

Sezonul 2017 / 2018

16.09.2017 UTA Arad – Dunărea 0-1 (et. 8)

A marcat: M. Drăghiceanu (12)

01.04.2018 Dunărea – UTA Arad 2-1 (et. 27)

Au marcat: V. Alexandru (11), C. Rus (44) / M. Curtuiuş (75)

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.