După Chiajna, Buzăul a fost a doua „deplasare” în care Dunărea şi-a creat mai multe ocazii de a marca (cel puţin 6!) însă n-a fructificat decât una şi aceea prea târziu.
Meciul de la Buzău cu Gloria a început practic din minutul...11 când portarul Dunării a scos un gol ca şi făcut. Nedelea a centrat de pe stânga iar Valentin Munteanu a reluat, prea uşor parcă, din centrul defensivei noastre însă Krell a avut un relex de zile mari respingând miraculos balonul.
Dunărea ripostează sever şi un minut mai târziu, Bogdan Rusu scăpat pe contraatac şutează năprasnic din marginea careului mic însă balonul se duce puţin pe lângă poarta apărată de Relu Stoian.
„Galben – albaştrii” preferă contraatacul şi în minutul 19 sunt din nou foarte aproape de deschiderea scorului. Honciu pătrunde în suprafaţa de pedeapsă, „îl culcă” pe unul din fundaşii centrali, Marius Ioniţă însă şutează drept în...Stoian, ieşit în întâmpinare deşi ar fi avut la îndemână inclusiv varianta unei pase la un coechipier!
Gazdele revin în joc şi în minutul 33 reuşesc deschiderea scorului. Angajat în adâncime, Remus Chipirliu trece uşor de Sîrbu şi Sabangeanu, urcă spre zona centrală de unde înscrie pe jos nu înainte de a-l fenta şi pe Krell, ieşit să-l blocheze.
În minutul 44, Dunărea ratează o ocazie monumentală prin Radu Crişan. Bine angajat în careu de Honciu, fundaşul nostru la marcaj ajunge faţă în faţă cu Stoian însă trage slab oferindu-i portarului buzoian şansa să reţină.
Dar în loc de 1-1, prima parte se încheie cu scorul de 2-0. Pentru că ocaziile se răzbună, exact în min. 45, Cristi Balgiu din centrul careului în ciuda cursului jocului.
În startul părţii a doua, Gloria puctează pentru 3-0 în minutul 55. Tucaliuc trimite din corner până la Valentiun Alexandru care deviază la colţul lung iar Chipirliu, aflat la locul potrivit îndeplineşte o simplă formalitate.
Dunărea ratează o nouă oportunitate de a înscrie în minutul 59. Mendy centrează pefect de pe stânga iar Bogdan Rusu, nemarcat reia cu capul însă balonul „şterge” bara transversală.
Antrenorul Cristi Pustai încearcă să potenţeze forţa ofensivă trimiţându-i în teren pe Mediop şi Marrone însă cu efect minim pe tabelă. Abia în minutul 90, Bogdan Rusu înscrie golul de onoare, fructificând o psaă verticală primită de la Mediop undeva la marginea careului de 16 metri.
Partida se încheie cu scorul de 3-1 în favoarea Buzăului, fără victorie în ultimele 3 jocuri, repet, în ciuda ocaziilor mai multe dar şi mai clare semnate de elevii lui Cristi Pustai. Dunărea bifează a 2-a înfrângere la rând şi coboară, momentan, pe 15 în topul L2.
Sâmbăta viitoare, în ultima rundă a turului, echipa noastră va juca pe arena Ion Comşa împotriva bucureştenilor de la Metaloglobus.
SCM Gloria – Dunărea 3-1
Au marcat: Remus Chipirliu (33, 55), Cristian Balgiu (45) / Bogdan Rusu (90)
SCM Gloria: 12. Relu Stoian – 20. Răzvan Catană, 5. Marius Ioniţă, 3. Moussa Konate (28. Branislav Luptak, 31’), 99. George Nedelea – 55. Alexandru Bourceanu, 8. Cristian Balgiu – 10. Remus Chpirliu (9. Adelin Pîrcălabu, 71’), 29. Cosmin Tucaliuc (cpt.), 77. Valentin Munteanu – 19. Valenntin Alexandru (7. Ricardo Mihalache, 84’)
Rezerve: 1. Rareş Şerban – 72. Mădălin Calu, 4. Dragoş Ceauşel, 89. Petronel Vîlsan.
Antrenor: Ilie Stan
Dunărea: 1. Stefan Krell – 2. Alex. Sabangeanu (7. Salvatore Marrone, 56’) 73, Radu Crişan, 6. Ahmet Ozcan, 27. Gaston Mendy – 15. Robert Boboc (8. Gabriel Preoteasa, 70’), 14. Ariel Lopez – 22. Ionuţ Sîrbu, 10. Georgian Honciu (29. Mediop Ndiaye, 60’), 9. Serge Ekollo – 90. Bogdan Rusu.
Rezerve: 33. Nicolai Calancea – 28. Andrei Zete, 21. Andrei Moise, 70. Mădălin Tudoran
Antrenor: Cristian Pustai
Au arbitrat: Viorel Flueran (Craiova) – George Duţă, Damian Antal (abii din Bacău). Rezervă: Sergiu Mavriche (Bacău).
Observatori: Laurenţiu Vărgatu (Brăila), Dumitru Crăciun (Berceni)
Cartonaşe galbene: - / Salvatore Marrone (90+1)
Etapa a 18-a
CSM Reşiţa – Ripensia Timişoara 1-2
Au marcat: Milorad Banac (90) / Vlad Chera (38), Albert Voinea (70)
Viitorul Pandurii – FK Csikszereda 1-1
Au marcat: Vasile Pop (23) / Romaric Logon (54)
SCM Gloria Buzău – Dunărea Călăraşi 3-1
Au marcat: Remus Chipirliu (33, 55), Cristian Balgiu (45) / Bogdan Rusu (90)
FC Rapid – Pandurii Tg. Jiu 4-0
Au marcat: Cătălin Hlistei (8, 69), Marian Drăghiceanu (66), Brighton Labeau (72)
ASU Poli Timişoara – Sportul Snagov 2-0
Au marcat: Alin Ignea (42), Mircea Axente (86)
Sâmbătă, 16 noiembrie, ora 19.30
FC Argeş – Petrolul Ploieşti
Duminică, 17 noiembrie
Ora 11.00 Concordia Chiajna – CS Mioveni
Ora 14.00 Metaloglobus – UTA Arad
Ora 16.30 Turris Turnu Măgurele – Univ. Cluj
Farul Constanţa stă.
Clasament
- UTA Arad 14 9 4 1 31-9 31
- CS Mioveni 16 8 6 2 28-15 30
- FC Rapid 16 8 4 4 26-15 28
- Petrolul Ploieşti 15 8 4 3 17-13 28
- Turris Oltul 15 8 3 4 28-17 27
- Metaloglobus 16 7 5 4 18-12 26
- Farul Constanţa 17 7 4 6 20-15 25
- FC Argeş 16 7 4 5 22-21 25
- ASU Poli 17 6 6 5 17-10 24
- SCM Gloria 17 7 2 8 25-21 23
- Viitorul Pandurii 17 6 4 7 20-24 22
- Ripensia 17 5 7 5 20-25 22
- Univ. Cluj 16 5 6 5 22-18 21
- FK Csikszereda 17 5 5 7 14-19 20
- Dunărea 16 5 4 7 21-24 19
- Concordia 15 5 4 6 14-19 19
- CSM Reşiţa 17 4 4 9 21-29 16
- Sportul Snagov 17 2 2 13 13-41 8
- Pandurii Tg. Jiu 17 1 4 12 9-39 7
Etapa a 19-a
Sâmbătă, 23 noiembrie, ora 11.00
Dunărea Călăraşi – Metaloglobus
FK Cskszereda – FC Argeş
Ripensia Timişoara – Viitorul Pandurii
Sportul Snagov – CSM Reşiţa
Pandurii Tg. Jiu – Concordia Chiajna
Sâmbătă, 23 noiembrie, ora 12.00
Univ. Cluj – ASU Poli Timişoara
Duminică, 24 noiembrie, ora 11.30
UTA Arad – Farul Constanţa
Luni, 25 noiembrie, ora 18.00
Petrolul Ploieşti – SCM Gloria Buzău
Marţi, 26 noiembrie, ora 17.00
CS Mioveni – Turris Turnu Măgurele
Rapid stă.