După ce a “stat” runda precedentă din pricina cazurilor de covid raportate de Turris Turnu Măgurele, Dunărea Călărași va juca mâine la Chiajna cu Concordia, partida din cadrul etapei a 13-a fiind programată de la ora 11.00. Confruntarea va fi “gestionată” de un trio compus din Sergiu Anton (București), la centru, respectiv Ionuț Melinte (Iași) și Cosmin Vițelaru (Vaslui), la cele două margini. Rezervă va fi Cristina Trandafir (București). Observatori au fost desemnați Cristian Nica (Ploiești) și Ciprian Anton (Suceava).
Va fi cea de-a 6-a confruntare directă dintre cele două echipe. În primele 5, fiecare combatantă a contabilizat câte două victorii, un meci încheindu-se la egalitate. Ultima dispută dintre Concordia și Dunărea a avut loc tot la Chiajna pe 16 octombrie 2019, gazdele impunându-se la limită cu 1-0.
În acest moment, Dunărea se află pe 2, totalizând la capătul celor 10 meciuri disputate nu mai puțin de 20 de puncte (la fel ca ASU Poli care are un golaveraj puțin mai slab), cu 3 mai puțin decât ocupanta primului loc, U Craiova 1948.
În altă ordine de idei, începând din această seară Chiajna va intra în carantină pentru 14 zile conform unei Hotărâri a CJSU Ilfov.
Etapa a 13-a
Sâmbătă, 21 noiembrie, ora 11.00
Unirea Slobozia – U Craiova 1948
Metaloglobus – Fotbal Comuna Recea
Pandurii Tg. Jiu – CSM Slatina
Turris Trunu Măgurele – Viitorul Pandurii
Concordia Chiajna – Dunărea Călărași
CS Mioveni – FK Csikszereda
Farul Constanța – CSM Reșița
Sâmbătă, 21 noiembrie, ora 15.00
ASU Poli Timișoara – Petrolul Ploiești
Duminică, 22 noiembrie, ora 11.00
Aerostar Bacău – FC Rapid
Universitatea Cluj – Ripensia Timișoara (nu se dispută)
Clasament
- U Craiova 1948 11 6 5 0 23-10 23
- Dunărea Călăraşi 10 6 2 2 15-10 20
- ASU Poli Timişoara 11 5 5 1 11-7 20
- Gloria Buzău 12 5 4 3 15-10 19
- Metaloglobus 12 5 4 3 14-9 19
- Viitorul Pandurii 11 6 1 4 23-20 19
- FC Rapid 11 6 1 4 17-18 19
- Petrolul Ploieşti 11 5 2 4 19-12 17
- Universitatea Cluj 11 5 2 4 14-9 17
- CS Mioveni 11 4 5 2 8-4 17
- Farul Constanţa 11 5 2 4 14-13 17
- Turris Tr. Măgurele 11 4 4 3 20-15 16
- FK Csikszereda 11 4 3 4 11-10 15
- Ripensia Timişoara 10 5 0 5 12-19 15
- Unirea Slobozia 12 4 2 6 12-18 14
- CSM Reşiţa 11 4 2 5 7-15 14
- CSM Slatina 11 4 1 6 11-13 13
- Fotbal C. Recea 11 3 2 6 17-23 11
- Concordia Chiajna 12 2 3 7 15-17 9
- Aerostar Bacău 11 2 1 8 12-19 7
- Pandurii Tg. Jiu 12 1 1 10 10-29 4
Restanțe desfășurate în această săptămână
Et. 11: Unirea Slobozia – CSM Slatina 0-3 (la masa verde)
Et. 11: SCM Gloria – Fotbal Comuna Recea 2-0
Au marcat: C. Tucalic (27 pen.), I. Roșu (29)
Et. 10: FC Rapid – Universitatea Cluj 1-0
A marcat: R. Ilie (56)
Urmează
Marți, 1 decembrie, ora 16.45
Et. 12: Dunărea Călărași – Turris Tr. Măgurele
Miercuri, 2 decembrie, ora 14.00
Et. 12: Ripensia Timișoara – CS Mioveni
Miercuri, 2 decembrie, ora 16.45
Et. 11: Universitatea Cluj – Farul Constanța