Liga a 2-a / Dunărea Călăraşi: 51 de puncte acasă; 42, în deplasare!

Dunărea Călăraşi a reuşit o promovare istorică în liga I dominând destul de clar un campionat în care în mod clar n-a pornit cu prima şansă. Lucrurile au intrat pe făgaşul performanţei supreme din momentul în care preşedintele Florin Brişan „l-a convins” pe Dan Alexa să preia conducerea băncii tehnice chiar în ziua disputării partidei Dunărea – CS Baloteşti din cadrul etapei a 4-a.

 

Devenit antrenor cu acte în regulă începând cu etapa a 5-a, Dan Alexa şi Dunărea au apucat-o pe drumul succesului la capătul căruia au devenit campionii ligii a 2-a.

După un start vizibil ezitant, „galben – albaştrii” nu doar că s-a redresat dar au reuşit chiar la finalul anului 2017 să se claseze pe primul loc poziţie pe care n-au mai abandonat-o până la finele sezonului.

În cele 19 partide disputate pe teren propriu, Dunărea a strâns 51 de puncte, clasându-se pe locul secund într-un top alcătuit pe baza rezultatele înregistrate pe teren propriu după Hermannstadt. Sibienii au acumulat şi ei 51 de puncte, ba chiar au avut şi un surplus de goluri ceva mai slab faţă de Dunărea (+30 faţă de +35) însă a primat rezultatul din confruntarea directă de acasă, scor 2-1!

În tur, în cele 9 jocuri disputate la Călăraşi, Dunărea a acumulat 25 de puncte (8 victorii şi un egal). În retur, în 10 partide “galben – albaştrii” au “cules” 26 de puncte (8 victorii şi 2 remize)

În clasamentul realizat pe baza punctelor obţinute în deplasare, Dunărea e pe primul loc cu 42 de puncte. 18, au fost castigate în tur (5 victorii, 3 egaluri, 2 înfrângeri) iar 24, în retur (8 victorii şi o înfrângere). Pe 2 se situează Hermannstadt cu 40 de puncte iar pe 3, FC Argeş cu 31 de puncte.

În clasamentul general, Dunărea se află pe primul loc cu 93 de puncte, fiind urmată de Hermannstadt cu 91 de puncte iar pe 3 este Chindia Târgovişte cu 75 de puncte.

 

Dunărea / ACASĂ

TUR                 9     8   1   0   24-5   25

RETUR            10     8   2   0   20-4   26

Dunărea         19     16   3   3    44-9   51

 

TOP 5 jocuri disputate ACASĂ

1. Hermannstadt   19   16   3   0   34-4    51

2. Dunărea           19   16   3   0   44-9    51

3. Chindia            19   15   2   2   41-11  47

4. CS Afumaţi       19   13   4   2   33-11  43

5. ASU Poli           19   12   3   4   29-16  39

 

Dunărea / DEPLASARE

TUR           10    5    3   2   12-10  18

RETUR         9    8    0   1   19-5    24

Dunărea    19   13    3   5   31-15   42

 

TOP 5 jocuri disputate în DEPLASARE

1. Dunărea           19   13     3   3   31-15   42

2. Hermannstadt   19   11     7   1   32-9     40

3. FC Argeş          19     9     4   6   35-23   31

4. Chindia            19    6    10   3   30-17   28

5. CS Afumaţi       19    7     4    8   20-21   25

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.