Liga a 2-a | Doi pe loc!

Liga a 2-a | Doi pe loc!

Nu mai puţin de 11 echipe au şanse, măcar teoretice, să prindă play-off-ul, desigur, după epuizarea sezonului regular. Cu o etapă înainte de final, între prima clasată, Universitatea Craiova 1948 şi forrmaţia de pe locul 11, Petrolul Ploieşti e o diferenţă de 4 puncte iar între echipa de utimul loc calificant (6), Metaloglobus şi cea de pe poziţia a 11-a, ecartul e de doar 2 puncte.

Prin urmare, duelurile din ultima rundă a sezonului regular programate duminică, de la ora 15.00 devin extrem de încinse. Unul dintre ele are loc la Călăraşi între Dunărea, locul 5 cu 31 de puncte şi Viitorul Pandurii Tg. Jiu, poziţia a 2-a cu 32 de puncte.

Ca să fie sigură de calificare, echipa profesorului Cristi Pustai are nevoie de victorie. Şi o remiză ne-ar putea menţine în primele 6, însă totul depinde şi de rezultatele celorlalte confruntări în care sunt angrenate contracandidatele directe. Şi mă refer cu precădere la partidele Metaloglobus – FC Rapid şi Universitatea Cluj – Petrolul. E foarte important şi dacă CS Mioveni (30 de puncte) şi respectiv FK Csikszereda (29 de puncte) vor fructifica avantajul terenului propriu în faţa unor adversare, e drept modeste!, situate în subsolul clasamentului, adică Aerostar Bacău (locul 19) şi CSM Slatina (locul 18). Surprize s-au mai văzut!

O altă partidă care ar putea încurca socotelile la vârf e cea de la Chiajna (locul 14) între Concordia şi ASU Poli Timişoara (locul 4). O victorie a ilfovenilor ar îngreuna enorm situaţia bănăţenilor antrenaţi de Dan Alexa, fost antrenor al Concordiei în urmă cu câteva sezoane.

Singura echipă din cele 11 care nu mai poate face nimic, fiind pur şi simplu dependentă de reultate este Farul Constanţa (locul 3 cu 32 de puncte), marinarii disputând toate cele 19 partide aferente acestei prime părţi a campionatului.

| Criterii care stau la baza departajării echipelor

În cadrul ROAF, articolul 27 (punctele 3 şi 4) surprinde criteriile de departajare a echipelor după cum urmează:

Art. 27. 3 Dacă două sau mai multe echipe acumulează acelaşi număr de puncte după ce au jucat toate meciurile programate în campionat/sezonul regular, clasamentul se va stabili pe baza aplicării, în ordine, a următoarelor criterii:

a) Numărul mai mare de puncte obţinute în jocurile directe disputate între echipele aflate la egalitate de puncte;

b) golaverajul mai bun în jocurile directe;

c) numărul mai mare de goluri marcate în jocurile directe;

d) numărul mai mare de goluri marcate în deplasare în jocurile directe;

e) golaverajul general mai bun (diferenţa între golurile marcate şi primite în toate jocurile din campionat);

f) numărul mai mare de goluri marcate în toate jocurile de campionat;

Art. 27. 4 Dacă şi după aplicarea acestor criterii egalitatea se menţine, se vor disputa jocuri de baraj pentru a se stabili câştigătoarea titlului, promovarea, retrogradarea sau participarea în competiţiile europene.

| Play-off şi Play-out

Play-off-ul, în care vor evolua primele 6 clasate după prima fază a campionatului, va debuta pe 3 aprilie 2021 și se va încheia pe 22 mai 2021.

Partidele din play-off se vor juca tur-retur, rezultând astfel încă 10 meciuri pentru fiecare formație. În play-off se intră cu punctajul acumulat în sezonul regular. La finalul play-off, primele două clasate vor promova direct în Liga 1, în timp ce ocupantele locurilor 3 și 4 vor disputa un meci de baraj cu locurile 8, respectiv 7 din play-out-ul Ligii 1.

Barajul de promovare în Liga 1 este programat pe 29 mai 2021 (turul) și 2 iunie 2021 (returul).

Play-out-ul, în care 14 participante vor fi împărțite în două grupe de câte 7 echipe, se va disputa tot începând cu 3 aprilie 2021 și până pe 8 mai 2021.

Partidele din play-out se vor juca doar tur, rezultând astfel încă 6 meciuri pentru fiecare echipă. Și în play-out se intră cu punctajul acumulat în sezonul regular.

În Liga 3 vor retrograda cinci echipe, ultimele două din fiecare grupă de play-out (locurile 6 și 7), iar echipele de pe locurile 5 din cele două grupe vor juca baraj de menținere în Liga 2 în dublă manșă.

Barajul pentru menținerea în Liga 2 va avea loc pe 15 mai 2021 (turul) și 22 mai 2021 (returul).

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.