Liga a 2-a | A doua remiză stagională pentru Rapid

Liga a 2-a | A doua remiză stagională pentru Rapid

Astăzi s-a desfășurat la Buftea pe terenul CNAF duelul dintre Rapid și Ripenbsia Timișoara din cadrul etapei a 16-a a L2, încheiat la egalitate, 2-2. Gazdele au deschis scorul în prelungirile primei părți prin Amir Jorza (45+2), mărindu-și diferența în minutul 64 după ce Hlistei a traqnsformat o lovitură de la 11 metri. Ripensia reintră în joc după reușita lui Piftor din minutul 75. Oaspeții au prins curaj egalând în al 3-lea minut al prelungirilor prin Andrei Macrițchii. A doua remiză stagională pentru Rapid care ratează șansa de a urca pe 2, după U Craiova 1948.

Într-un alt joc, CSM Slatina – CS Mioveni 0-1. Meciul trebuia să se dispute ieri însă a fost reprogramat pentru azi din cauza zăpezii. În urma acestei victorii, Mioveniul urcă pe 7, totalizând 23 de puncte.

Ultimul joc al etapei va avea loc mkarți la Ploiești, de la ora 19.00, Petrolul urmând a-și măsura forțele cu Metaloglobus București.

Dunărea a remizat sâmbătă laq Călărași, 1-1 cu Farul Constanța ocupând momentan locul 6 cu 24 de puncte. Etapa viitoare, echipa noastră merge la Reșița pentru confruntarea cu CSM, meciul fiind programat sâmbăta viitoare de la ora 11.00.

Etapa a 16-a

ASU Poli Timișoara – SCM Gloria Buzău 2-0

Au marcat: I. Mera (61), D. Codrea (68)

Viitorul Pandurii – Universitatea Cluj 1-2

Au marcat: D. Paraschiv (77) / S. Ribeiro (20, 76 – pen.)

FK Csikszereda – CSM Reșița 2-0

Au marcat: M. Schieb (2), D. Kelemen (31)

CSM Slatina – CS Mioveni 0-1

A marcat: I. Rădescu (82)

Fotbal Club Recea – Concordia Chiajna 0-0

Aerostar Bacău – Unirea Slobozia 0-2

Au marcat: Fl. Ibrian (45+1), S. Diarra (77)

Dunărea Călărași – Farul Constanța 1-1

Au marcat: S. Alami (54) / A. Cruceru (45 – pen.)

FC Rapid – Ripensia Timișoara 2-2

Au marcat: A. Jorza (45+2), C. Hlistei (64 – pen.) / Al. Piftor (75), A. Macrțchii (90+3)

Marți, 23 februarie

Ora 19.00 Petrolul Ploiești – Metaloglobus

U Craiova 1948 stă după retragerea din campionat a echipei Turris Oltul Turnu Măgurele.

Pandurii Tg. Jiu stă.

Clasament

  1. U Craiova             14   8   6     0   27-12   30
  2. ASU Poli               15   7   6     2   16-11   27
  3. FC Rapid               14   8   2     4   23-21   26
  4. Viitorul Pandurii 14   8   1     5   27-23   25
  5. FK Csikszereda   14   7   3     4   18-12   24
  6. Dunărea               14   7   3     4   19-15   24
  7. CS Mioveni         15   6   5     4   14-8     23
  8. Univ. Cluj             14   7   2     5   16-12   23
  9. Petrolul Ploiești 14   6   3     5   23-14   21
  10. Metaloglobus   13   6   3     4   14-8     21
  11. Gloria Buzău     15   5   6     4   17-14   21
  12. Farul Constanța 14   6   3   5   16-15   21
  13. CSM Reșița         14   5   3     6     8-14   18
  14. Concordia           15   4   4     7   18-18   16
  15. Ripensia               14   5   1    8   11-25   16
  16. FC Recea             14   4   3     7   19-25   15
  17. Unirea Slobozia 14   4   3     7   13-21   15
  18. CSM Slatina         14   4   1     9   14-19   13
  19. Aerostar Bacău   15   2   3   10   17-27     9
  20. Pandurii Tg. Jiu   14   2   1   11   14-30     7

Etapa a 17-a

Joi, 25 februarie

Ora 17.00 SCM Gloria Buzău – FC Rapid

Vineri, 26 februarie

Ora 17.30 Universitatea Cluj – CSM Slatina

Sâmbătă, 27 februarie

Ora 11.00 Unirea Slobozia – ASU Poli Timișoara

Ora 11.00 Metaloglobus – Aerostar Bacău

Ora 11.00 CS Mioveni – Fotbal Comuna Recea

Ora 11.00 CSM Reșița – Dunărea

Ora 11.00 Ripensia – FK Csikszereda

Duminică, 28 februarie

Ora 11.30 Farul Constanța – Viitorul Pandurii

Ora 13.45 Pandurii Tg. Jiu – Petrolul Ploiești

Marți, 2 martie

Ora 17.30 Concordia Chiajna – U Craiova 1948 SA