Sâmbătă, 19 martie, debutează play-out-ul ligii a 2-a la fotbal, fază în care sunt angrenate echipele care s-au clasat la finele sezonului regulat pe unul din locurile 7-20.
În Grupa A, Dunărea Călărași va juca în deplasare cu Politehnica Timișoara, meciul fiind programat de la ora 14.00 pe stadionul Știința. Duelul va fi arbitrat de un trio format din Alina Peșu (Craiova) – Ovidiu Timar (Oradea) – Claudiu Șchiopuleț (Brașov). Rezervă va fi Adrian Pal (Oradea).
Observatori au fost desemnați Luis Moisescu (Drobeta Turnu Severin) și Cristian Petropulos (Alba Iulia).
Formația antrenată de Nicolae Croitoru a încheiat sezonul regulat pe locul 15, totalizând în cele 19 partide disputate 6 victorii, 3 remize și 10 înfrângeri (golaveraj negativ 19-27).
Ultima confruntare dintre cele două formații a avut loc la Călărași pe 10 august 2021 în runda a 2-a a sezonului regulat, Poli câștigând clar cu 3-1.
Politehnica vs. Dunărea | Confruntări anterioare
10.08.2021 Dunărea – Poli Timișoara 1-3 (sezon regulat)
30.04.2021 Poli Timișoara – Dunărea 2-1 (play-off)
03.04.2021 Dunărea – Poli Timișoara 0-0 (play-off)
28.10.2020 Poli Timișoara – Dunărea 1-1 (sezon regulat)
26.10.2019 Poli Timișoara – Dunărea 1-1
13.04.2018 Dunărea – Poli Timișoara 2-0
30.09.2017 Poli Timișoara – Dunărea 0-1
06.05.2017 Poli Timișoara – Dunărea 4-1
29.10.2016 Dunărea – Poli Timișoara 2-3
Grupa A Play-out
Etapa 1 | Sâmbătă, 19 martie
Ora 11.00 Dacia Brăila – Metaloglobus
Ora 11.00 CSC Șelimbăr – Politehnica Iași
Ora 14.00 Politehnica Timișoara – Dunărea Călărași
Clasament
1. FK Csikszereda 33p.
2. Metaloglobus București 28p.
3. Politehnica Iași 25p.
4. CSC Șelimbăr 23p.
5. Politehnica Timișoara 21p.
6. Dunărea Călărași 7p.
7. Dacia Unirea Brăila 2p.
sursa foto www.pressalert.ro