Liga 2 | Bedea, prima reuşită pentru Dunărea!

Liga 2 | Bedea, prima reuşită pentru Dunărea!

Dunărea Călăraşi a pierdut partida, din cadrul etapei a 2-a, susţinută marţi după-amiază pe teren propriu, în faţa bănăţenilor de la Politehnica Timişoara, scor 1-3, golul „galben-albaştrilor” fiind marcat în minutul 37 de Marian Bedea. A fost primul gol pentru Dunărea al mijlocaşului de 25 de ani, înscris chiar împotriva echipei la care a evoluat în sezonul 2018-2019. Bedea care s-a reîntâlnit cu foştii colegi, I. Mera, Cr. Scutaru, A. Ignea şi Oct. Ursu, a trimis cu câlcâiul în poartă balonul şutat în prealabil de Bodo Kanda.

Dacă în sezonul precedent, Bedea a bifat doar 7 prezenţe, de data asta a devenit indispensabil pentru gruparea condusă de Mirel Condei, fiind titular în ambele jocuri disputate până acum.

Marian Adrian Bedea. Mijlocaş central. S-a născut la Deva pe 3 aprilie 1995. A mai jucat la CSM Deva (2012), Putnok (2013-2015), CSM Sighet (2015-2016), Luceafărul Oradea (2016 – 2018 | 50 partide, 4 goluri marcate), CSM Deva (2018 | 5 jocuri), SSU Poli Timişoara (2018-2019 | 22 partide, 2 goluri), Minaur Baia Mare (2019 – 2020), Dunărea Călăraşi (din 9 sept. 2020 | 14 partide, 1 gol).

În partida de la Timişoara cu Ripensia (et. 1), Bedea a fost titular (76 de minute) iar în partida cu Politehnica Timişoara, integralist.

Total jocuri L2: 88 / 7 goluri marcate

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.