Fotbal / Dunărea, în pragul disperării. Din cauza nepăsării!

Fotbal / Dunărea, în pragul disperării. Din cauza nepăsării!

Bine ar fi fost să fie glumă. Fie ea şi amară! Echipa de fotbal Dunărea Călăraşi riscă să se desfiinţeze. De aproape două luni de zile, fotbaliştii, stafful tehnic, antrenorii Centrului de Copii şi Juniori precum şi ceilalţi angajaţi ai clubului nu şi-au mai încasat salariile. Noul “preşedinte” al CJ, Valentin Barbu care stă prea puţin la birou şi atunci când o face, e preocupat cu îndepărtarea oamenilor lui  Iliuţă din instituţie, refuză să semneze transferul sumelor aprobate de Consiliul Judeţean în contul Dunării. Bani există! În ultima şedinţă ordinară de plen din 30 iulie, consilierii judeţeni au aprobat şi Hotărârea privind rectificarea bugetului propriu al judeţului Călăraşi pe anul 2020 în cadrul căreia s-a prevăzut “Completarea, cu suma de 600 mii lei, a cotizaţiei anuale, aprobate prin Hotărârea nr.29/2020, pentru Asociația Fotbal Club Dunărea 2005 Călărași, ce revine Județului Călărași, prin Consiliul Județean Călărași, în calitate de asociat – membru fondator;”.

Situaţia ar putea deveni explozivă în contextul în care din cauza acestei incertitudini financiare nu mai e timp pentru formarea lotului pentru noul sezon competiţional care ar putea demara la finele lunii. Şi puţinii jucători aflaţi în acest moment la dispoziţia trioului Cristi Pustai – Cristi Todea – Mirel Condei se gândesc la plecare.

Atitudinea lui Barbu e cel puţin ciudată în condiţiile în care chiar ‘mnealui preciza pe 15 iulie pe pagina personală de Facebook că „Voi susţine fotbalul călărăşean în calitate de Preşedinte al Consiliului Judeţean. Voi susţine activitatea clubului de fotbal Dunărea Călăraşi fără să intervin prin interpuşi aşa cum s-a întâmplat din păcate în ultimii ani. (...) Clubul de fotbal Dunărea Călăraşi are nevoie de continuitate, are nevoie să crească jucători călărăşeni care să devină modele pentru copiii noştri! Iar eu, în calitate de Preşedinte al Consiliului Judeţean, mă voi asigura că pepiniera clubului de fotbal se va dezvolta!” Frumos, dar deocamdată aceste cuvinte pălesc în faţa realităţii.

Oare domnul Barbu îşi încasează salariul o dată la 2 sau 3 luni?

barbudunareafotbal

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.