Aflată de luni într-un stagiu de pregătire la Tărlungeni, Dunărea Călărași a disputat azi la prânz primul amical al anului. Formația antrenată de prof. Cristi Pustai și-a măsurat forțele cu brașovenii de la ACS Kids Tâmpa, locul 10 în topul Seriei a 5-a a ligii a 3-a, câștigând clar cu 6-0. Au marcat în prima repriză Valentin Alexandru (2 goluri) și Alin Cârstocea iar în partea secundă, Adrian Bedea (tot 2 goluri) și Cristi Bud (1).
Pustai a mizat pe două “echipe” câte una pentru fiecare repriză.
Vineri, de la ora 12.00, echipa noastră va întâlni un adversar mult mai tare, Petrolul Ploiești care tot azi a dispus de SC Popești Leordeni cu 2-0, golurile fiind semnate de Valentin Balint (7) și Alexandru Șaim Tudor (43).
Din cauza condițiilor improprii, Dunărea își va scurta șederea la Tărlungeni, cu o săptămână, revenirea fiind programată sâmbătă, 23 ianuarie.
Dunărea Călăraşi - ACS Kids Tâmpa Braşov 6-0 (3-0)
Au marcat: V. Alexandru (2 goluri), A. Cârstocea (1), A. Bedea (2 goluri), Cr. Bud (1)
Dunărea (R1): 1. Stefan Krell – 28. Andrei Rus, 6. Kamil Wiktorski, 20. Bogdan Şandru, 18. Robert Sălceanu – 17. Alin Cârstocea, 11. Sandro Djuric, 5. Cristian Puşcaş, 70. Alexandru Ciucur – 90. Bodo Kanda, 19. Valentin Alexandru.
Dunărea (R2): 12. Răzvan Began – 22. Ionuţ Sîrbu, 14. Ariel Lopez, 4. Adrian Bedea, 3. Ionuţ Ţenea – 7. George Tudoran, 73. Charles Acolatse, 15. Luca Tache, 8. Marius Fotescu – 10. Saifeddine Alami, 96. Cristian Bud.
Vineri, 22 ianuarie, ora 12.00
Dunărea Călăraşi – Petrolul Ploieşti