Revenit la Călăraşi după o scurtă perioadă petrecută la Academica Clinceni unde a apărat în primele 2 etape ale noului sezon al ligii 1, Nicolai Calancea a vorbit vineri despre jocul pe care Dunărea îl va susţine duminică la Călăraşi împotriva ploieştenilor de la Petrolul. „Avem un meci dificil. Petrolul e o echipă cu mare experienţă însă eu prefer să ne concentrăm asupra jocului nostru şi să nu ne uităm la echipa adversă. Ne pregătim destul de bine şi de serios ca să facem un meci cât mai bun şi să ne atingem obiectvul” a spus portarul Calancea care a continuat „Sunt de puţină vreme aici unde am revenit dar am înţeles ce vrea Mister, ce vrea domnul preşedinte şi sper să obţinem tot ce ne-am propus de la acest mecI”.
Nicolai Calancea care va împlini pe 29 august 33 de ani a apărat buturile Dunării şi în partea a doua a sezonului trecut în 7 partide, în toate fiind integralist.
Cel mai probabl, duminică el va fi titular, înlocuindu-l pe Stafn Krell, austriacul fiind integralist în primele două etape.
NICOLAI CALANCEA. S-a născut la Chişinău (Rep. Moldova) pe 29 august 1986. Portar. A mai îmbrăcat tricoul Dunării în partea a doua a sezonului 2018 – 2019 (7 jocuri). A mai evoluat la Zimbru Chişinău 2004-2008 şi 2008 – 2014 / 47 de jocuri), KS Samara (2008) Ceahlăul Piatra Neamţ (2014 – 2015 / 40 jocuri), FC Voluntari (2016 / 7 jocuri), CSU Craiova (2016-2019 / 65 de jocuri) şi Academica Clinceni. (2019 / 2 jocuri). Este câştigător al Cupei României cu U Craiova în 2018. Are 19 selecţii în reprezentativa Moldovei. Meciuri în Liga 1: 105; Meciuri liga a 2-a: 5. Potrivit site-ului www.transfermarkt.com este evaluat la 250 de mii de euro. A semnat un contract pe un an cu Dunărea, cu opţiune de prelungire.