Dunărea Călăraşi a obţinut sâmbătă la Miercurea Ciuc primul punct din noul sezon al ligii a 2-a Casa Pariurilor încheind la egalitate, 1-1, duelul de la Miercurea Ciuc cu FK Csikszereda, din cadrul rundei a 4-a. Rezultatul dar şi evoluaţia „galben – albaştrilor” au fost evidenţiate de preşedintele executiv, Eugen Pîrvulescu care a declarat „A fost un meci disputat, peste nivelul ligii a 2-a. Am reuşit să obţinem un punct important, mai ales pentru moralul băieţilor care au luptat din primul până în ultimul mint pentru fiecare minge. Cele două achiziţii realizate în această săptămână, Bogdan Şandru şi Radu Crişan, autorul golului nostru, s-au dovedit de bun augur, defensiva noastră fiind mult mai stăpână pe situaţie. Sunt mulţumit de atitudinea jucătorilor noştri,de agresivitatea pozitivă din teren, de modul în care şi-au apărat şansele în faţa unui adversar foarte bun, susţinut de un public foarte cald. Egalul ne dă încredere şi sper să fructificăm această stare de spirit sâmbăta viitoare în partida de acasă cu Ripensia Timişoara” a susţinut Pîrvulescu.