Intrat la pauză în locul lui Gabi Simion, Daniel Benzar a marcat, în minutul 76, golul Dunării în remiza obţinută sâmbătă la Călăraşi în faţa ilfovenilor de la FC Voluntari (scor 1-1), echipă la care a jucat în 14 partide în sezonul 2017 – 2018. „Ne pare foarte rău că nu am putut să mai ţinem de acest 1-0. Am pierdut astăzi 3 puncte uriaşe. Aveam nevoie foarte mare de aceste 3 puncte pentru că nu mai avem voie să facem paşi greşiţi. Suntem acolo jos, în fundul clasamentului şi nu mai avem voie să pierdem meciuri mai ales pe teren propriu.” a declarat după joc Benzi care a continuat “Am avut meciul în mână, mai erau două minute din acest meci şi nu am ştiut să ţinem de acest rezultat. Din păcate, acest gol ne-a descurajat destul de tare şi sperăm să ne ajutăm pentru meciul cu Chiajna.”
Benzar a mai adăugat că eliminarea lui Sârghi din minutul 87 a cântărit enorm în stabilirea rezultatului menţionând că Dunărea are ca obiectiv victoria în deplasarea viitoare de la Chiajna. “Normal, mergem la Chiajna ca să câştigăm, nu mai avem voie să facem paşi greşiţi deloc şi sperăm să ne salvăm de la retrogradare.” a conchis Daniel Benzar.
Sosit în iarnă de la FCSB, Benzar (21 de ani) a evoluat până acum în 4 partide pentru Dunărea (3, în cadrul sezonului regulat / 165 de minute, şi unul în play – out / 45 de minute), marcând şi un gol.
Minute jucate la Călăraşi
Sezonul regulat
Et. 23 Dunărea – FCSB 1-1 (35 de minute)
Et. 24 FC Voluntari – Dunărea 0-0 (70 de minute)
Et. 25 Dunărea – Dinamo 0-0 (60 de minute)
Play – out
Et. 4 Dunărea – FC Voluntari 1-1 (45 de minute / 1 gol)