Dunărea / Dan Alexa: Vreau să simt că suporterii sunt alături de noi!

Dunărea / Dan Alexa: Vreau să simt că suporterii sunt alături de noi!

Dunărea va disputa duminică, de la ora 12.00, o nouă „finală” pentru salvarea de la retrogradare întâlnind la Călăraşi formaţia ilfoveană, Concordia Chiajna, angrenată şi ea în lupta pentru supravieţuire. Antrenorul Dan Alexa a făcut vineri un nou apel la suporteri declarând că prezenţa lor în număr cât mai mare va cântări enorm în bătăliile ce urmează Vreau ca lumea din Călăraşi să vină în număr cât mai mare şi să ne susţină. Îmi doresc enorm să avem susţinere din punctul ăsta de vedere. Vreau ca lumea să înţeleagă faptul că suntem echipa cu cel mai mic buget din Liga I. Vreau să simt că suporterii sunt alături de noi şi atunci când jucăm prost sau când rezultatele nu sunt pe măsură. Pentru că echipa asta n-a jucat niciodată în Liga I, Doamne fereşte!, nu vreau să mă gândesc la alt ceva, dacă se retrogradează mi-e greu să cred că va mai promova în viitorul apropiat. Şi avem nevoie, fac şi un apel la ei, suntem cu toţii, împreună reprezentăm Călăraşiul. Avem nevoie, şi nu doar la meciul acesta cu Chiajna, de acum şi până la final sunt meciuri care pot fi decisive iar aportul lor ne poate ajuta foarte mult.” a spus Alexa care va fi nevoit să-şi “strunească” elevii din tribună fiind suspendat două etape după ce a fost eliminate, în finalul jocului cu FCSB de arbitrul Ovidiu Haţegan. „Mi-aş fi dorit să fiu pe bancă. Am luat două etape, şi în meciul acesta şi în cel cu Voluntariul voi sta în tribună. Am încredere că cei din staff pot face lucrurile aşa cum  trebuie. Din păcate, a fost din punctul meu de vedere o suspendare, şi am spus-o şi la comisie, venită pe un fond de greşeli ale lui Haţegan în lanţ, care puteau chiar influenţa rezultatul final în favoarea Stelei sau dacă ar fi fost normal în favoarea noastră, pentru că am avut penalty clar la acea fază. Am încredere în cei din staff, dar cred că mai importanţi decât mine în momentul ăsta sunt jucătorii. Vreau ca jucătorii să conştientizeze momentul important.” a conchis antrenorul “galben – albaştrilor”.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.