Dunărea / Dan Alexa: O victorie meritată, foarte importantă!

Dunărea / Dan Alexa: O victorie meritată, foarte importantă!

Dunărea Călăraşi a învins miercuri seară pe arena Ion Comşa Concordia Chiajna cu 2-0, într-un meci contând pentru etapa a 12-a a play – out-ului ligii 1 Betano, rezultat care l-a mulţumit pe antrenorul Dan Alexa. „A fost un meci important. Concordia a venit la Călăraşi jucându-şi ultima şansă. Atâta vreme cât, matematic, mai existau şanse, au venit să dea totul. Au aliniat o echipă ofensivă cu 3 jucători de atac, Bawab, Guessan şi Moussa ca să ăună presiune pe fundaşii noştri centrali. A fost un meci cu miză în care presiunea şi-a pus amprenta. Nu-i uşor să joci la retrogradare, orice greşeală te poate costa mai ales că mai erau 3 jocuri şi se putea întâmpla orice. Am făcut o a doua repriză foarte bună. Pe lângă cele două goluri, am mai ratat 3-4 ocazii incredibile. Îmi felicit jucători pentru că nu-i uşor să joci al doilea meci la un interval de 3 zile la peste 25 de grade. Meciul de la Voluntari a fost infernal, desfăşurat sub o mare presiune. Eram obligaţi să nu pierdem” a declarat la conferinţa de presă de după meci Dan Alexa care s-a referit şi la viitoarea provocare a „galben – albaştrilor”, partida cu Gaz Metan, programată duminică, tot la Călăraşi. „Ne aşteaptă un meci cu un alt gen de echipă. Ca valoare a lotului şi exprimare în teren e de play – off. Gazul e o echipă cu o calitate foarte bună care joacă. Suntem obligaţi să câştigăm. Din păcate, au apărut şi accidentările, foarte multe. La Voluntari, Iancu s-a accidentat şi a trebuit să improvizez azi în atac cu Benzar şi Ammari. Una peste alta o victorie meritată, foarte importantă care ne dă posibilitatea, în cel mai rău caz, să jucăm care pe care la Sibiu”. a conchis tehnicianul Dunării.

Dunărea e pe 6, loc de baraj, cu 25 de puncte, fiind urmată de Hermannstadt cu 24 de puncte.

Publish modules to the "offcanvas" position.

Comodo SSL
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.