Dunărea / Dan Alexa: Era important să trecem cu bine de primele 25-30 de minute!

Dunărea / Dan Alexa: Era important să trecem cu bine de primele 25-30 de minute!

Dunărea a fost învinsă duminică la Craiova de Universitatea cu 1-0, în meciul contând pentru etapa a 17-a a ligii I Betano, însă „galben – albaştrii” au avut evoluţii diferite pe parcursul jocului. Dacă în prima parte, echipa noastră părea uşor sufocată de presiunea exercitată de Mitriţă&Co, după pauză, elevii lui Dan Alexa au prins mai mult curaj reuşind să-i determine pe adversarii săi să cam tragă de timp în final.

Antrenorul Dan Alexa a explicat la conferinţa de presă şi motivele care au determinat diferenţele de evoluţii de la o repriză la alta. „Eu cred că Craiova a încercat să ne ia tare. Au vrut să înscrie rapid ca să aibă apoi un meci mai uşor. Le-am spus jucătorilor mei că vor încerca să tranşeze repede victoria. Pentru noi era important să trecem cu bine de primele 25 – 30 de minute pentru a le potoli ritmul. Ştiam că jucătorii lor importanţi nu se aflau într-o formă sportivă foarte bună. Mitriţă venea după o suspendare. N-a jucat la Botoşani iar la echipa naţională a ieşit din antrenament. Cu trecerea timpului, ştiam că jucătorii lor reprezentativi nu vor mai avea prospeţimea ca să ne pună probleme. Lucru care s-a şi întâmplat în partea a doua. Din păcate, a fost acea execuţie a lui Mateiu fantastică şi-l felicit pentru asta. Mateiu e un jucător care mie îmi place foarte mult încă de când juca la Braşov. E un jucător care a muncit mult ca să devină un lider. Apoi am pus presiune. Nu aveam nimic de pierdut!” a spus Alexa.

Întrebat despre arbitraj, Alexa a lăudat prestaţia lui Andrei Chivulete deşi ar fi putut arăta punctul cu var în minutul 43 când Şeroni a fost ţinut de tricou în suprafaţa de pedeapsă. „Am înţeles că am avut un penalty clar la Şeroni. S-a văzut pe reluări dar şi specialiştii din studio au spus asta. Eu cred că a fost un arbitraj foarte bun şi nu vreau să comentez mai mult” a mai afirmat în cadrul conferinţei de presă de după joc Dan Alexa.